Complexitatea personalităţii şi dimensiunea profundă, vizionară a spiritului sunt trăsături definitorii care l-au plasat pe Petru Stoianov în rândul celor mai însemnaţi şi înzestraţi compozitori contemporani. Născut în Vinga, la intersecţia Banatului cu Ardealul, Petru Stoianov şi-a desăvârşit pregătirea muzicală cu reputaţi maeştri ai artei muzicale româneşti: Nicolae Brânzeu, Nicolae Buicliu, Tudor Ciortea, Vinicius Grefiens, Aurel Stroe, Marin Constantin, Dinu Ciocan, Anton Zeman, Vasile Spătărelu etc. Organizator, membru şi preşedinte a numeroase concursuri naţionale de interpretare muzicală, compozitorul se bucură de recunoaştere internaţională (în Italia, Franţa, Spania, Bulgaria, Lituania, Germania, Marea Britanie, Malaezia) prin participări cu lucrări orchestrale, camerale sau corale. Îi datorăm fondarea Concursului Internaţional de Muzică EuropaFest („rebranding” al concursului Jeunesses Musicales). Politemporalitatea gândirii componistice a lui Petru Stoianov este sondată intens în lucrările sale corale, de la suitele pentru voci egale sau pentru cor mixt a cappella, la cantatele madrigal sau amplele poeme a cappella cu sau fără solişti. Într-o viziune personală, omul nu trăieşte într-un singur spaţiu temporal, ci transcende prin forţa propriei gândiri de la rememorarea unor stări, la speranţă, prin proiectele şi aşteptările viitoare. Realizat în anul 1998, Slavă Ţie, Doamne a fost conceput pe text impus, legat de participarea la Festivalul Internaţional de creaţie religioasă A Ta este Împărăţia şi Puterea (ediţia a doua 1998).Cu o melodică ce exprimă trăirile ce populează universul interior al oricăruia dintre noi, acest amplu poem coral exprimă atât printr-o unitate ciclică şi de limbaj cât şi printr-o arhitectonică echilibrată, înţelegerea profundă a compozitorului aflat între zbatere şi confirmare, cu vremelnice îndoieli, însă suveran dominat de pace sufletească. Articolul de față își propune o analiză muzicologică a poemului pentru cor mixt Slavă Ție, Doamne, punând în lumină subtilităţile stilistice ce îmbracă textul literar în veșmântul diafan al muzicii.