Având în obiectiv de studiu acordeonul — ca instrument tradițional, reflectat prin repertoriu și reprezentanți instrumentiști (lăutari), a fost necesară consultarea diferitor surse istorice, etnologice, etnomuzicologice, internet și interviuri (realizate cu personalități/reprezentanți ai muzicii tradiționale) despre evoluția acestuia (acordeonului) în Republica Moldova, acoperind perioada de timp postbelică. Pornind de la particularitățile tehnico-constructive, este știut faptul că acordeonul este un instrument polifonic, portativ, cu rezervor de aer şi claviatură, care s-a bucurat de o mare popularitate în perioada interbelică (legat de epoca de glorie a tangoului, de unde va fi preluat în muzica tradițională a mai multor popoare). La general, în spaţiul românesc, acordeonul s-a făcut remarcat atât prin rolul solistic cît şi de acompaniament (dublând sau înlocuind mai multe instrumente precum: ţambalul, braciul, chitara) în orchestrele de muzică populară/ansambluri tradiționale încă pe la mijlocul perioadei interbelice. Acest instrument (acordeonul) a fost promovat de instrumentiști virtuozi din România, precum: Marcel Budală, Fărâmiţă Lambru, Ilie Udilă, Ion Onoriu, Vasile Pandelescu, Costel de la Bolentin, Viorel Fundament, George Ene (zis Ionică Minune), Constantin Lăcătușu (zis Fulgerică), Marian Bățănași (zis Mexicanu) ş.a. În Republica Moldova acordeonul ca instrument tradițional se remarcă în perioada postbelică și își păstrează popularitatea până în actualitate prin personalități/acordeoniști precum: Dumitru Gheorghiță, Sergiu Pavlov, Ion Neniță, Aurel Gada, Vasile Eșanu, Boris Lachei (Lachi), Arsenie Pavliuc, Alexandru Vacarciuc, Emil Croitoru, Ion Tălămbuță, Petrică Sârbu, Andrei Porcescu, Mihai Bătrânu, Sidor Rusu, Oleg Nedelea, Ion Dascăl, Petrea Neamțu, Timofei Tregubencu, Ion Caranfil, Constantin Rotaru, Vasile Rusu, Victor Coman, Petrea Baranciuc, Vasile Dumincă, Veaceslav Palcă, Mihai Amihalachioaie, Ion Olaru, Edgar Ștefăneț, Mihai Sorocan, Vitalie Advahov ș.a.