Muzica pentru pian ocupă un loc important în creația lui V. Ciolac, acest domeniu fiind explorat de către compozitor încă din perioada timpurie. Primele încercări de a se iniția și a se afirma în sfera compoziției demarează cu cele Șase Preludii pentru pian, după care urmează Fantezia, Scherzo, toate fiind datate cu anul 1981 —primul an de studiu la Conservatorul de Stat din Chișinău. Piesele nominalizate au fost scrise sub conducerea profesorului său de compoziție Pavel B. Rivilis pentru care V. Ciolac păstrează o pietate deosebită și sinceră recunoștință pe parcursul activității sale artistice. O dovadă în acest sens servește apariția în anul 2016 a ciclului pentru pian Iluzii consacrat memoriei profesorului său. Premierea a avut loc pe data de 12 iunie 2017 în cadrul Festivalului Internațional Zilele Muzicii Noi, ediția XXVI, în sala mica a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, în interpretarea fiului compozitorului, pianistul Maxim Ciolac. Examinând lista lucrărilor lui V. Ciolac, putem menționa că, în primii ani de studiu la conservator, compozitorul experimentează preponderent în sfera muzicii pentru pian și compune în anul 1982 (probabil, la sugestia profesorului său) Variațiuni pe coralul lui J.S. Bach după care urmează Toccata, Preludii. Însăși denumirile pieselor vorbesc în favoarea faptului că V. Ciolac manifestă un interes deosebit față de creația lui J.S. Bach descoperind treptat misterul simbolurilor ascunse în țesătura muzicală, profunzimea intelectuală a lucrărilor marelui compozitor. Astfel, atât cunoașterea muzicii, calea spre inițiere în acest domeniu, cât și treptele spre desăvârșirea profesionalismului pornesc de la operele marelui compozitor, ca de la un izvor nesecat de măiestrie și noblețe spirituală. Această perierghie manifestată din partea profesorului și elevului față de creația bachiană a servit drept punct de reper pentru formarea suportului spiritual și desfășurarea activității artistice proprii, cu o lume de imagini aparte și un limbaj muzical distinct. V. Ciolac întitulează ciclul pentru pian Iluzii, sugerând prin denumire ideea unei imagini aparente, irealizabile cu nuanțarea unei tente mistice legate de o lume nevăzută, transcendentală. Deși, compozitorul face aluzii spre diferite iluzii transparente care sunt conturate grație amplasării liniei melodice în registrelor extreme pe parcursul lucrării (acest procedeu fiind caracteristic pentru impresioniști); totuși, în mare parte lexicul utilizat demonstrează o legătură cu procedeele de exprimare specifice creației bachiene. Lucrarea este alcătuită din patru părți ce se desfășoară preponderent în tempouri lente: prima mișcare Andante misterioso, cu remarca dolce leggero e transparente, a doua Moderato, mișcarea a treia Largo Ad libitum, a patra Largo Drammatico. Prima parte joacă rolul unei expoziții ce ne descoperă o lume ireală, mistică și o adiere ușoară spre conturarea rafinată a portretului muzical. A doua descoperă profunzimea intelectului și lupta pentru cunoaștere, dorința de a percepe și tinderea spre desăvârșire ca o mișcare în continuu, a treia excelează prin ascensiunea tensiunii și acumularea plenitudinii spirituale ce oferă libertate. A patra parte reprezintă culminația întregului ciclu, în care indicația Largo Drammatico evidențiază caracterul expunerii materialului muzical. Merită de remarcat că, deși în mod tradițional în lucrările ciclice, principiul de bază îl constituie cel al contrastului, în Iluzii el este sesizat în mare parte în secțiunile interne ale fiecărei părți. O astfel de reprezentare oferă, pe de o parte, integritate ciclului prin similitudinile vădite ale tempourilor ce se înscriu în cadrul celor lente, iar pe de altă parte, dezvăluie conceptul propus de autor, creionarea celor mai exponențiale caracteristici ale portretului muzical al profesorului său, și anume calmul, rafinamentul, lejeritatea, finețea (umorul rafinat), blândețea și, de ce nu, tenta enigmatică, misterioasă specifică preponderent oamenilor de creație.