Articolul vizează problematica manifestărilor scenice ale colindei în viaţa muzical-artistică a republicii, ce se încadrează în tendinţele actuale de omogenizare muzicală şi globalizare culturală.În aceste procese, deosebit de importanţi şi determinanţi sunt factori precum internetul şi mass-media; muzica populară comercială; muzica de autor; prelucrările şi aranjamentele folclorice; asimilarea şi folclorizarea, stilizările de estradă şi jazz ş. a. Toate aceste faţete ale vieţii muzicale a folclorului în contemporaneitate (ce pot fi referite nu doar la colindă, ci şi la folclorul muzical în general), s-au amplificat în ultima jumătate de secol, în contextul urbanizării şi preschimbării socioculturale a satului tradiţional. Modalităţile de funcţionare şi interpretare scenică a colindei includ fenomene precum interpretarea solistică a colindei (în loc de interpretarea tradiţională în ceată); acompaniamentul armonizat (în loc de cel melodico-ritmic); apariţia riturnelelor între strofe; adoptarea rapidă şi asimilarea unui repertoriu de colinde din alte zone folclorice româneşti (Ardeal) cât şi din repertoriul de estradă ş.a. De asemenea, trebuie luat în considerare şi impactul scenei asupra modului de interpretare a colindei — asistăm, de fapt, la desacralizarea acestui obicei ancestral, prin pierderea unor numeroase semnificaţii simbolice, inclusiv a locului şi timpului interpretării. Pe scenă, interpretul popular sau cel de estradă este artist, iar repertoriul său — conform regulilor scenei — capătă pronunţate valenţe artistice, dar şi comerciale. Un şir întreg de factori ne indică faptul că melodia colindei cântată pe scenă se transformă de fapt, în cântec. Concluziile articolului se referă la faptul că folclorul a funcţionat dintotdeauna ca un proces viu, ca o mişcare progresivă în care s-au perpetuat, au interacţionat şi, totodată, s-au transformat cele mai diverse structuri, motive şi semnificaţii. În acest sens, consemnăm faptul, că asistăm astăzi la procese polivalente, ce conduc, pe de o parte, la dezagregarea colindei ca gen de ritual, iar, pe de alta, la perpetuarea ei sub forma trecerii în alte genuri. Acest dublu proces de perpetuare-transformare inerent proceselor de funcţionare a folclorului este în plină desfăşurare în cazul colindei, iar „tocirea” sensibilităţii protagoniştilor vorbeşte de la sine.