Reprezentant al generaţiei de compozitori basarabeni născuţi în perioada interbelică, Oleg Negruţa a reuşit, încă de la începuturile carierei sale, să realizeze, printr-o evoluţie rectilinie, o seamă de lucrări. Repertoriul său componistic pentru instrumentele solistice cu acompaniament, dintre care se evidenţiază, bineînţeles, opusurile dedicate clarinetului, este unul important pentru arta muzicală autohtonă. Într-un vast areal de genuri, acesta confirmă ataşamentul constant al compozitorului la ideea şcolii profesioniste basarabene. Lucrări elocvente, în acest sens, pot fi considerate trei piese pentru clarinet şi pian: Improvizaţie, Fantezie pe o temă de Paganini şi Elegie. Or, articolul de faţă are menirea de a desfăşura într-un mod analitic unele aspecte specifice limbajului negruţian, iar, mai mult, de a sublinia măiestria autorului de a îmbina unele elemente folclorice cu altele specifice jazz-ului, ambele tratate corespunzător muzicii academice.