Decorul arhitectural de pe frontoanele caselor din valea Prutului de Jos reflectă realizările tehnice meşteşugăreşti şi etaloanele artistice ale geniului popular. În linii generale, elementele de arhitectură vernaculară în lemn au fost analizate interdisciplinar în mai multe studii, unii cercetători, precum Z. Moiseenko, M. Livşiţ, E. Bâzgu ş.a., contribuie calitativ cu interpretări arhitecturale, artistice, semiotice. Informaţia prezentată în comunicare este rezultatul cercetărilor etnografice de teren realizate în vara anului 2018 şi 2019. Datele înregistrate contribuie la completarea subiectului prin valorificarea memoriei etnografice colective. Transmise din generaţie în generaţie, din lemnar în lemnar, modelele traforate şi soluţiile artistice îşi regăsesc geneză ornamentală şi simbolică în credinţe arhaice şi motive de mare vechime. Frontoanele reprezintă marcă individuală şi meşteşugărească, specifice caselor cu acoperişul în două ape, ele sunt poziţionate spre uliţă în aşa fel ca să asigure comunicarea cu spaţiul comunitar. Motivele traforate, tăieturile, încrustările sunt puternic stilizate şi oferă ansamblului arhitectural sobrietate, rafinament. Decorul geometrizant şi naturalist este realizat prin cioplire, crestare, găurire, perforare, strunjire, traforare. Ornamentele sunt încadrate în registre şi cuprind o mare diversitate, precum motivele astrale: soarele, luna, steaua; motive avimorfe: porumbelul, cocoşul; motive fitomorfe: frunza, Pomul vieţii, Strugurele, viţa de vie; motive florale: buchet, floare; motive geometrice: arcuri de cerc, dinţi de ferăstrău, haşuri, linii curbe, linii drepte, meandre, romburi; motive zoomorfe: şarpele. Elementele decorative, pe lângă calităţile estetice, sunt prin excelenţă emergentele unui fond arhaic de credinţe, intervenţiile aduse în timp, împrumuturi interetnice şi mărci identitare locale. Simbolurile de protecţie, precum Şarpele Casei şi Pomul Vieţii sunt purtătoare de sens şi comunitatea le ştie rostul. Alături de măiestria tehnică şi artistică, frontoanele reflectăvalori estetice, credinţe populare şi sunt relictele unui patrimoniu etnografic original. Locuinţa tradiţională era încununată cu frontonul şi suliţa casei, care îmbinate armonios cu învelitoarea de stuf şi cu motivele, circumscrise unui substrat mitic, asigura buna locuire a familiei şi urmaşilor ei. Fig. 1. Cunună de fronton, s. Brânza, 2009 (Arhiva Muzeului Satului, foto: A. Ieşanu, A. Căliman) Fig. 2. Fronton, s. Manta, 2018 (foto: D. Onică)