Istoria etnomuzicologiei româneşti este definită, în cea mai mare parte, prin crearea şi perfecţionarea continuă a metodologiei ştiinţifice de culegere, de conservare, de sistematizare şi valorificare a patrimoniului muzical folcloric, ca parte integrantă a patrimoniului cultural imaterial. Popasuri periodice, cu evaluări metodologice și realizări de etapă, sunt necesare pentru a putea stabili oportunitățile și perspectivele cercetărilor viitoare. Un asemenea popas de evaluare a unei direcții de cercetare etnomuzicologică îl constituie cartea Un secol de etnomuzicologie românească. Parcurs și perspectivă în sistematica repertorială, publicată în 2021, la București, Editura Muzicală, având ca autoare subsemnata. Dezvoltarea domeniului sistematicii repertoriale a fost determinată de acumulările masive de fonduri folclorice prin metodologia ştiinţifică de culegere a folclorului preconizată şi elaborată de Constantin Brăiloiu şi personalităţile care s-au format în şcoala etnomuzicologică românească creată de acesta, dar şi de analiza repertorială cu bisturiul omului de ştiinţă eliberat de prejudecăţi culturale, cu responsabilitatea conservării unei culturi cu o viaţă efemeră, aflată în permanentă metamorfoză. Retrospectiva unui drum secular de cercetare etnomuzicologică evidențiază, pe de o parte, complexitatea și dificultatea demersurilor de tezaurizare a culturii muzicale orale, pe de altă parte, faptul că domeniul cercetării etnomuzicologice nu este epuizat, este un domeniu fecund, cu posibilități inepuizabile de cunoaștere. În domeniul sistematicii repertoriale, multitudinea abordărilor metodologice dovedește efervescența creatoare și pasiunea savanților care și-au dedicat activitatea profesională valorizării științifice a folclorului. Sistematizarea repertorială tipologică este un salt calitativ extraordinar în cercetarea etnomuzicologică, demersurile de cercetare în acest domeniu fiind în plină desfășurare. Multitudinea soluțiilor metodologice în domeniul sistematizării tipologice de gen, testate pe eșantioane repertoriale reprezentative, permite proiectarea, în viitor, a unei metodologii unitare, care să aducă la numitor comun, la nivel de țară, cataloagele tipologice de gen. Catalogarea tipologică integrală a fondurilor folclorice stocate în arhivele de profil este un deziderat care va trebui să-i preocupe pe etnomuzicologii generațiilor viitoare. În această direcție, cartea pe care am realizat-o este un ghid orientativ menit să introducă cititorul în problematica foarte complexă a sistematizării tipologice, dar să-i și deschidă apetitul pentru aprofundarea metodologică din sursele originare analizate.