Fiind unul dintre cei mai importanţi compozitori, gânditori şi profesori români din a doua jumătate a sec. al XX-lea, ilustru reprezentant al gândirii moderne europene și românești cu amplitudine spirituală, Aurel Stroe a ajuns — deși trecut la cele veșnice în 2008 — la momentul aniversar la care ar fi împlinit 90 de ani de la naşterea sa (5 mai). Cadru didactic universitar al Universității Naționale de Muzică București până la plecarea sa în Germania, Aurel Stroe a predat orchestrație și compoziție, dar a susținut și cursuri în SUA (1985–1986), Franţa (1972), Germania (1986–1994) și în România (celebrele cursuri de perfecționare de la Bușteni, din 1992). Distins cu Premiul Academiei Române (1974) şi cu Premiul Herder (Viena, 2002), Aurel Stroe se distinge printr-o creație impresionantă, în toate domeniile și genurile: de la opera (Trilogia Cetății Închise, 1973- 1988) pe un libret dup Eschil: Agamemnon / Orestia I, 1973, Choeforele / Orestia II — 1983, Eumenidele / Orestia III, 1988), la muzică de dans și vocal simfonică (poemul pentru cor și orchestră Monumentum I (1961), pe versurile lui Nichita Stănescu), de la muzica simfonică (Arcade, Laude I și II, Canto I și II, Ciaccona con alcune licenze, Preludii lirice, Mandala cu o polifonie de Antonio Lotti) la muzica concertantă (Concertul pentru clarinet și orchestră, Concertul pentru vioară și ansamblu de soliști Capriccios and Ragas, Concertul pentru saxofon și orchestră Prairie, Priere, Concertul pentru acordeon și orchestră), de la muzica de cameră (sonatele pentru pian) la cea corală.Conținând și unele din primele experiențe ale muzicii electronice în lume, arta lui Aurel Stroe se detașează de cea a epocii sale prin atașamentul la avangarda cea mai personală, ce presupune abordări dintre cele mai originale, dar și un proces de gândire muzicală și muzicologică ce dublează excepționalul său proces componistic.