Autorul demersului de primo semnalează necesitatea stringentă a introducerii în circuitul științifi c a sintagmei „identitate rănită” (Michael Pollak), manifestată cu o inegalabilă elocventă în Transilvania și Basarabia. Excursul în spațiul artelor autohtone ale perioadei postbelice s-a soldat cu descoperirea în subtextul operelor lui I. Druță, V. Vasilache, G. Vieru etc. a „obsesiei autoidentifi cării” care mai târziu devine călăuza subiectului și a structurilor genuistico-stilistice. Problema cardinală a conștiinței neamului, cea a pierderii de sine în iureșul „terorii istoriei” se extrapolează în anii `60 în cea de a șaptea artă, culminând cu cele două mostre arhetipale: Pădurea spânzuraților și Gustul pâinii, înscrise în gravitatea solemnă a genului tragic. În aceste opere cinematografi ce de rezonanță universală impresionează sondajul psihanalitic nemaiîntâlnit în zbuciumata starea de spirit a protagoniștilor, care înfruntă, chiar și cu prețui vieții, Golgota neamului „de a purta în sine viața unui străin” (L. Rebreanu). Filmele, supuse unei analize comparatiste, dezvăluie fenomenul bulversant — întrepătrunderea de ecourile mărețe ale tragediei antice, celebrului cor corespunzându-i profețiile naturii și a muzicii. În concluzie, autorul lansează o ipoteză inedită: „renașterea etnică” se datorează misiunii recuperatoare — tămăduirea „identității rănite” prin impactul cathartic al operei de artă.

The author of the paper signals, first of all, the urgent need to introduce the phrase “wounded identity” (Michael Pollak) into the scientifi c circuit manifested with unparalleled eloquence in Transylvania and Bessarabia. Th e excursion into the area of autochthonous arts of the post-war period resulted in the discovery in the subtext of the works by I. Druță, V. Vasilache, G. Vieru, etc. of the “obsession with self-identifi cation”, which later becomes the guide of the subject and of genuistically-stylistic structures. Th e cardinal problem of the nation’s consciousness, that of losing oneself in the rush of the “terror of history”, is extrapolated in the 60s in the seventh art, culminating in the two archetypal samples: Pădurea spânzuraților/ Th e Forest of the Hanged and Gustul pâinii/Th e Taste of Bread, inscribed in the solemn gravity of the tragic genre. In these cinematographic works of universal resonance, the unprecedented psychoanalytic survey impresses the turbulent state of mind of the protagonists, who face, even at the cost of their lives, the nation’s Golgotha “of carrying the life of a stranger in oneself ” (L. Rebreanu). The fi lms, subjected to a comparative analysis, reveal the shocking phenomenon — the interpenetration of the great echoes of the ancient tragedy; the prophecies of nature and music corresponding to the famous chorus. In conclusion, the author launches a novel hypothesis: the “ethnic renaissance” is due to the recuperative mission — the healing of the “wounded identity” through the cathartic impact of the work of art.