There is an identity function of poetry, of literature, that shapes the symbolic consistency of a collective spirit, a map of emblematic landmarks of a national community. Goga and Cotruș are representative for Transylvania, Vieru and Păunescu are emblematic for Moldavians, whereas Eminescu is emblematic for the Romanians of all the historic provinces. For those living in Basarabia, Vieru represents a prophet of their Nation, an apostle of the Romanian Nation standing against the historic oppression, in the form of the Russian camps. To the elitists and relativists from Romania, Vieru is regarded as a representative of the traditionalist literary currents, frozen into an obsolete aesthetic manner and a heroic dimension out of phase. The article portrays Vieru’s relations with the Romanian 60’s generation of poets and their lyrical formulas assumed by Modernism.

Există și o funcţie identitară a poeziei, a literaturii, care poate asigura consistenţa simbolică a unui spirit colectiv, harta de repere şi embleme a unei comunităţi naţionale. Ardelenii se regăsesc în Goga şi Cotruş, basarabenii în Vieru şi în Păunescu, iar românii din toate provinciile istorice în Eminescu. Pentru majoritatea basarabenilor, Vieru este un profet al Naţiunii şi un apostol al Neamului Românesc, în contra unor constrângeri istorice luând tiparul de lagăr al sovietizării. Pentru dâmboviţenii elitari şi relativişti, acelaşi Vieru ar fi doar un autor post-sămănătorist, încremenit într-o formă estetică vetustă şi într-un eroism defazat. Articolul discută raporturile lui Vieru cu poeții generației 60 din România și cu formulele lor lirice, asumat moderniste.