În reprezentările populare îmbrăcămintea constituie o parte integrantă a personalității purtătorului ei. Astfel se explică, în mare măsură, cerințele pentru costumele de nuntă ale mirilor. Obligatoriu era purtatul eșarfei pentru mireasă, brâului pentru mire, precum și a cruciulițelor pentru amândoi. La petrecerea burlăcițelor miresei i se împleteau în păr multe panglici multicolore. Acestea puteau fi de lungimi diferite – adesea lungi „până la podea”, cât și mai scurte, dar cel puțin – până la brâu. Potrivit tradiției, tinerii rămâneau în ținuta de la cununie și la nuntă. La ceremonia nunții, costumației miresei se adăuga kicika (pălăriuță moale). Aceasta se poartă sub o basma specială, decorată cu dantelă. Basmaua nu se leagă, se prinde cu bold sub bărbie. În anii 50–80, din spusele informatorilor, basmaua era de obicei colorată, dar acum este mai des monocromă. La nunta tradiționala lipoveneasca nu se folosește voalul. Rochia (sarafanul cu bluză, costumul) miresei putea fi de orice culoare, dar de o anumita croiala – mai lungă, mai degrabă închisă. Hainele tinerilor trebuiau să fie „festive și noi”. Însă, în anii grei de după război, mirele adesea împrumuta costumul de la rude sau vecini. Conform datelor culese de noi, funcție de localitatea locuită de lipoveni, există unele diferențe în costumele de nuntă, în special al celor pentru mirese. În unele sate (de exemplu, Cunicea) nu se foloseau coroane de nuntă, în altele, (afirmă raportorii, descriind parțial metodele de confecționare a unor astfel de coroane), se foloseau și în anii 50–60, se făceau din hârtie ondulată, cu elemente din folie etc. (Egorovca, Dobrogea Veche). În prezent, coroanele de nuntă făcute în casă sunt înlocuite cu cele cumpărate din magazin. Informatorii au raportat că la Chișinău, mai nou, se coase sarafane albe speciale pentru nuntă, sub care se îmbracă bluze și cămăși. Unele dintre tradițiile asociate cu portul de nuntă au suferit modificări recente, dar esențialul s-a păstrat.