Magnetometria în aşezările de tip Poieneşti- Lucaşeuca. La ce să ne aşteptăm? (experienţa cercetărilor de la Ivancea)
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
292 6
Ultima descărcare din IBN:
2024-04-21 23:05
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
902/903.4:550.38(478) (1)
Preistorie. Vestigii preistorice, artefacte, antichități (254)
Științe auxiliare ale geologiei (90)
SM ISO690:2012
MEYER, Michael, MUNTEANU, Octavian, IARMULSCHI, Vasile, SCHATTE, Torben. Magnetometria în aşezările de tip Poieneşti- Lucaşeuca. La ce să ne aşteptăm? (experienţa cercetărilor de la Ivancea) In: Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei. : Istorie - Arheologie - Muzeologie, Ed. 32, 27-28 octombrie 2022, Chisinau. Chişinău: Casa Editorial-Poligrafică „Bons Offices”, 2022, Ediția 32, pp. 88-89. ISBN 978-9975-166-14-0 (PDF).
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei.
Ediția 32, 2022
Conferința "Conferinţa ştiinţifică internaţională a Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei. "
32, Chisinau, Moldova, 27-28 octombrie 2022

Magnetometria în aşezările de tip Poieneşti- Lucaşeuca. La ce să ne aşteptăm? (experienţa cercetărilor de la Ivancea)

CZU: 902/903.4:550.38(478)

Pag. 88-89

Meyer Michael1, Munteanu Octavian2, Iarmulschi Vasile3, Schatte Torben1
 
1 Universitatea liberă din Berlin,
2 Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă“ din Chişinău,
3 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
 
 
Disponibil în IBN: 27 octombrie 2022


Rezumat

Prospecțiunile magnetometrice în așezarea de tip Poienești-Lucașeuca de la Ivancea-sub Pădure au fost realizate în mai multe etape. S-a pornit de la o suprafață de circa 1,5 ha, după care s-au cercetat 4 ha, ca până la urmă să fie investigat un spațiu de circa 12 ha. Extinderea a fost determinată de multitudinea anomaliilor semnalate în rezultatul prospecțiunilor, care, fiind verificate prin intervenții în sol, au scos în evidență și alte orizonturi culturale decât cel din a doua epocă a fierului. Pentru delimitarea acestor orizonturi s-a recurs la verificarea anumitor tipuri de anomalii prin sondaje, dar și la o periegheză organizată pe principiul recoltării materialului pe suprafețe bine demarcate. Vestigiile descoperite au fost sistematizate și clasificate, iar procesarea datelor obținute a permis delimitarea suprafețelor ce pot fi atribuite unui sau altui orizont cultural. În faza finală de pregătiri, ne-am focalizat atenția pe anumite tipuri de anomalii din spațiul raportat la orizontul Poienești-Lucașeuca, în vederea posibilității analizei lor și delimitării suprafețelor prioritare pentru studiere prin săpătură arheologică. Strategia urmărită prevedea cercetarea pe suprafețe compacte de dimensiuni mari, pentru a reuși să studiem modul în care este organizat fiecare micro-spațiu. Cercetările din anul 2022 au vizat partea centrală a platoului pe care este amplasată așezarea, totalizând o suprafață compactă de peste 1000 m.p. În limitele acesteia, magnetometria oferea imaginea unui șir de anomalii, care meritau o atenție sporită. Printre ele se remarca o aglomerație care ar fi putut fi interpretată drept o construcție rectangulară de dimensiuni mari, dar și o aglomeraţie de formă circulară, constituită din anomalii de dimensiuni mici. La acestea se adăugau un șir de structuri, care, din experiențele sondajelor anterioare, puteau fi calificate drept gropi. În rezultatul cercetărilor arheologice, s-a conturat o imagine complexă, care va și reprezenta subiectul comunicării.