Obiectul prezentului demers îl constituie contribuția istoricului elvețian de limbă germană, Franz Joseph Sulzer, la cunoașterea și promovarea culturii noastre de tradiție orală, așa cum aceasta a fost consemnată de el în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea. Suportul faptic pentru analizele întreprinse îl constituie mențiunile preluate din lucrarea autorului, intitulată „Geschichte des transalpinischen Daciens, das ist: der Walachey, Moldau und Bessarabiens...” („Istoria Daciei transalpine, referitoare la Ţara Românească, Moldova şi Basarabia ...”), primele trei volume ale căreia văd lumina tiparului în anii 1781-1782 la Viena. Aflat pe teritoriul Principatelor timp de mai mulți ani, Sulzer întreprinde documentări de teren, în rezultatul cărora surprinde prezența și funcționarea elementelor de cultură tradițională în viața comunităților neaoșe. Deși o parte dintre ele nu sunt întru totul credibile (istoricul nu cunoștea limba română), informațiile furnizate de textul sulzerian denotă erudiția autorului în materie de referință. Privite retrospectiv în contextul studiilor culturale, apar relevante și reţin atenţia relatările, ce pun în evidență domenii precum: etnografia muzicală, care se manifestă prin observarea anumitor particularităţi specifice ale creaţiilor orale autohtone (muzicale, literare, coregrafice); genurile și speciile muzical-folclorice, specifice vieţii muzicale din Moldova şi Ţara Românească; organofonele, utilizate de populația băștinașă ș.a. Prezintă interes sporit pentru istoria muzicii naționale cele 10 melodii notate de origine folclorică, destinate cântului și dansului. Prin exemplele decupate din lucrarea lui Fr. J. Sulzer, argumentația asigură consistență suplimentară demersului, ilustrând faptul că bunurile noastre spirituale tradiționale, încorporate în mentalul colectiv al acelor vremuri, conțineau valențe inedite pentru cultura națională, aflată în proces de afirmare la sfârşitul secolului al XVIII-lea.