În cultura tradițională românească, la fel ca în alte culturi tradiționale, formate într-un mediu geografic similar, prevalarea ritualică a arhetipurilor și personajelor masculine sau feminine, în anumite perioade ale anului, se află în corespundere cu direcția ascendentă sau descendentă a vectorului luminii, precum și cu proporția dintre întuneric și lumină pe parcursul a 24 de ore. În scurt timp după obiceiurile de Bobotează, care încheie ciclul calendaristic de iarnă, când a fost sărbătorită masiv Nașterea Luminii și a Divinității masculine, marcând, concomitent, și schimbarea direcției negative a vectorului luminii în una pozitivă, de creștere a luminii, perioadă în care elementul masculin, solidar cu arhetipurile luminoase, a prevalat, demarează tradițiile de trecere către primăvară: la Trei Ierarhi / Teclele / Filipii de iarnă (30 ianuarie / 12 februarie) încep să se strâmbe pârtiile; la Întâmpinarea Domnului (Strătenia) / Ziua Ursului (2/15 februarie) se bate iarna cu vara. În preajma echinocțiului, se manifestă tradițiile de primăvară propriu-zise: Dragobetele (24 februarie sau altă zi apropiată) – fiul Babei Dochia (Mare Zeiţă Mamă în ipostază bătrână) şi soțul Nurorii Babei Dochia (Mare Zeiţă Mamă în ipostază tânără), care, împreună cu al treilea element neantropomorf – fraga, constituie o trinitate divină feminină, astfel, Dragobete relevându-se ca parte aderentă a acestei trinități; ziua Babei Dochia / Odochia – Marea Zeiță Mamă autohtonă (1/14 martie), urmată de zilele Babei, care la 9/21 martie, în proximitatea nemijlocită a echinocțiului, vor fi preluate de Moși; Teplea Alexei / Ziua Crucii de Primăvară / Ziua Şarpelui / Ziua Peştelui / Retezatul stupilor (17/30 martie), când se deschide pământul și ies șerpii, învie insectele. Pe echinocțiul de primăvară se axează și ciclul pascal. Așadar, componenta feminină va avea o prezență notabilă în cadrul tradițional, mai ales, până la echinocțiu, când durata timpului diurn va depăși durata timpului nocturn.