În această cercetare ne punem scopul de a demonstra procesul interdependenței sportului și politicii în secolul XX. Enumerăm câteva manifestări concrete ale interdependenței dintre sport și politică: a) intrarea nemijlocită a elitei sportive în marea politică (N. Juravschi, Iu. Vlasov, V. Tretiac ș.a.); b) venirea la conducerea Comitetelor Naționale Olimpice, a federațiilor sportive internaționale și naționale a șefilor de stat, a prim-miniștrilor, a miniștrilor (I. Dodon, președintele Federației de Șah, A. Lukașenko, președintele CNO din Bielorusia, K. Iliumjinov, președintele FIDE ș.a.). Acest lucru este caracteristic și pentru multe alte state: China, Cuba, România, Irak, Arabia Saudită. c) liderii politici în companiile electorale implică sportivii. Sociologii americani evidențiază trei direcții privind folosirea sportului în scopuri politice: 1) pentru a demonstra imaginea pozitivă și politic recompensată a unui politician; 2) pentru a educa spiritul unității colective și naționale; 3) pentru a compara ideologiile politice și concurența dintre ele. Participarea sportivilor la Jocurile Olimpice, de asemenea, poartă un aspect politic. Spre exemplu, în 1980 SUA, Canada, RFG, Italia și alte țări au boicotat Jocurile Olimpice din Moscova, motivul fiind introducerea armatei URSS în Afganistan. În 1984, 14 țări socialiste au refuzat să participe la Jocurile Olimpice din Los Angeles. În ambele cazuri a avut loc un act politic. În ajunul Jocurilor Olimpice din Mexico din 1968 un grup de sportivi africani au hotărât să boicoteze jocurile. Însă în ultimă instanță au luat decizia de a participa pentru a atrage atenția opiniei publice mondiale asupra discriminării rasiale. Sportul joacă un rol important în stabilirea relațiilor politice dintre țări. În istorie s-a întâmplat că așa state, precum Cuba, RDG, Coreea, Etiopia au fost recunoscute de comunitatea mondială datorită sportului. Relațiile dintre China și SUA au fost stabilite în urma unui turneu de tenis.