Un adevăr incontestabil este că o societate poate fi atât de eficientă pe cât sunt oamenii care o compun. Pînă în prezent nu se acordă o atenţie cuvenită modului în care este pregătită şi folosită forţa de muncă. Omul trebuie situat în centrul oricărei cercetări asupra dezvoltării şi evoluţiei sistemului economic. În acest sens, abordarea problemei ocupării forţei de muncă şi a şomajului reprezintă o prioritate absolută a cercetării ştiinţifice. Necătînd la faptul că în sectorul agrar activează o mare majoritate a populaţiei ţării aceştia înregistrează cele mai mici cîştiguri salariale în comparaţie cu celelalte tipuri de activităţi economice. Analizînd evoluţia salariului mediu în agricultură în perioada anilor 2000-2014 observăm o majorare treptată a acestui indicator aproximativ de 10 ori. Această majorare însă a lăsat cu mult mai jos nivelul salariului mediu în agricultură faţă de nivelul salariului mediu prognozat pe economie. Astfel, pentru anul 2015 salariul mediu în agricultură conform datelor BNS a constituit 3072,3 lei în timp ce salariul mediu pe economie 4500 lei. În conformitate cu articolul 165 din Codul Muncii angajatorul este în drept să acorde anual salariaţilor ajutor material în modul şi condiţiile prevăzute de contractul colectiv de muncă şi/sau de actele normative în vigoare. De menţionat că ajutorul material nu poate fi considerat drept parte componentă a salariului sau a altor forme de retribuire a muncii, din aceste considerente nici nu se ia în calcul la determinarea salariului mediu. Din mărimea acestuia nu se calculează prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, contribuţii de asigurare socială de stat obligatorii (cu condiţia că nu depăşeşte salariul mediu prognozat pe economie), însă urmează a fi calculat şi reţinut impozitul pe venit. Pe lîngă plăţile în folosul angajaţilor ca ajutor material o parte din componenţa plăţilor de stimulare şi compensare o au şi recompensele conform rezultatelor activităţii anuale. Ele se includ în venitul brut al angajaţilor şi se impozitează în mod tradiţional. De obicei remuneraţiile conform totalurilor anului se calculează pe seama uneia din următoarele surse: provizioane curente; rezerve din componenţa capitalului propriu; profit nerepartizat al anilor precedenţi. Însă la decontările cu personalul se referă nu doar datoriile faţă de personal privind retribuirea muncii, plăţile de acordare a ajutorului material, recompensele conform rezultatelor activităţii anuale, dar se referă şi plata indemnizaţiilor pentru incapacitatea temporară de muncă, plăţile pentru concediile de odihnă anuale, plăţile de compensare pentru utilizarea bunurilor personale în scopuri de serviciu, decontările cu titularii de avans, creanţele personalului privind recuperarea prejudiciului material etc. În sumă aceste decontări reprezintă unele din cele mai mari costuri înregistrate de către majoritatea întreprinderilor. Evidenţa decontărilor cu personalul reprezintă unul dintre cele mai dificile sectoare ale sistemului naţional de contabilitate şi anume contabilităţii îi revine rolul primordial în determinarea corectă şi oportună a acestora.