Progresul continuu de care are parte rasa umană, dezvoltarea știin-țifică, tehnologică, socială, se datorează perpetuității acestei națiuni. Omul, ca entitate fizică, are menirea de a continua lanțul de generații care nu se lasă întrerupt de milioane de ani. În cele ce urmează, se cere a răspunde la întrebarea: ,,Când începe protecția legală a vieții?”. Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin acte atât inte-rnaționale cât și naționale. Astfel, potrivit prevederilor art.2 al Conve-nției Europene a Drepturilor Omului [11], „dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege”. De asemenea, Constituția Republicii Moldova [10] la alin.(1) art.24, reglementează că „statul garantează fiecărui om dreptul la viață și integritate fizică și psihică”. Mai mult, în conformitate cu alin.(1) art.2 CP RM [7], inter alia se stipulează că „legea penală apără, împotriva infracțiunilor, persoana, drepturile și libertățile acesteia […]”. Mai mult, subliniem că viața reprezintă existența socială a persoanei, adică realizarea posibilității de a participa la relațiile sociale, de a-și exercita drepturile și interesele și de a-și executa obligațiile, având ca premisă ansamblul proceselor biochimice din organismul uman ce condi-ționează dezvoltarea persoanei, reproducerea acesteia, relația persoanei cu mediul ambiant etc. [1, p.147]. În știința dreptului există două concepții cu privire la momentul apariției vieții persoanei [1, p.155]: 1) concepția „pro life”, conform căreia viața persoanei începe din momentul conceperii; 2) concepția „pro choice”, în conformitate cu care viața persoanei începe din momentul nașterii. În context subliniem ideile teoriei acceptate în doctrina [1, p.155]: în sensul legii penale a RM, momentul de începere a vieții persoanei este nu cel al conceperii, dar cel al declanșării nașterii. Într-un alt registru, menționăm că Convenția pentru Drepturile Copilului [12] lărgește aria de protejare a dreptului la viață. Raționa-mentul celor expuse se extrag din preambulul acesteia în care se specifică că „dată fiind lipsa sa de maturitate fizică şi intelectuală, copilul are nevoie de protecţie şi îngrijire specială, inclusiv de o protecţie juri-dică adecvată, atât înainte cât şi după naşterea sa (subl. ne aparține )”. O altă prevedere de maximă importanță se regăsește în Actul Final al Conferinței Internaționale a Națiunilor privind Drepturile Omului din 1968, care statuează că părinții au dreptul fundamental să determine în mod liber şi responsabil câți copii urmează să aibă. Prin urmare, se pune problema apărării vieții și până la declanșarea nașterii. De altfel, în conformitate cu lit.a) alin.(1) art. 1500 CC RM [6], ce presupune o transpunere a adagiului latinesc Nasciturus pro iam nato habetur, quotiens de commodis eius agitur, în sens civil, fătul deține un anumit statut juridic. Statutul de embrion și făt este indisolubil legat de femeia gravidă, or acesta se află timp de 9 luni (în mod normal) în cavitatea uterină a mamei. Unele infracțiuni din Codul penal al RM, care au în calitate de vic-timă femeia gravidă, deci implicit cu fetusul. Cu titlu de exemplu: sunt infracțiunile prevăzute la lit.e) alin.(2) art. 145; lit.b) alin.(2) art.151; lit.c), alin. (2) art.152 CP RM etc. În sensul acestor circumstanțe agra-vante, nu se poate vorbi despre o pluralitate de victime, așa cum fătul nu este considerat subiect ce intră sub incidența protecției legii penale. Componența de infracțiune de rezonanță pentru subiectul cercetat este art.159 CP RM (provocarea ilegală a avortului), datorită faptului că victima, în cazul dat, este femeia însărcinată, și nu produsul con-cepției. Cu referire la subiectul în cauză, CtEDO, prin intermediul cauzelor: Vo. c. Franței, 2004 [4], A, B, C. c. Irlandei, 2010 [2] și Evans c. Regatului Unit, 1998 [3], se pronunță asupra faptului că art.2 din Convenție nu protejează și fătul. Acest fapt, și anume, protejarea sau lipsa de protecție a vieții intrauterine rămâne la latitudinea statelor. În acest sens, specificăm că legislația unor state prevede în mod distinct fătul în calitate de victimă a infracțiunii. Astfel, Codul penal al Spaniei (art.157) [9] și cel al Germaniei (art.218b, art.218c, art.219, art.219a) [8] oferă protecția fătului încă din momentul conceperii lui. De asemenea, Noul Cod penal al României [13] la art.202 din capitolul „Agresiuni contra fătului”, reglementează variante speciale ale infracțiunilor de ucidere, vătămare corporală, ucidere sau vătămare corporală din culpă a copilului nenăscut, având ca subiect pasiv circumstanțial fătul şi la un moment determinat – în timpul naşterii și în timpul sarcinii [5, p.67], prevederi ce nu sunt regăsite în legislația noastră. Trăgând o linie concluzivă, menționăm că lipsa protecției vieții intrauterine este o lacună a legiuitorului moldav. În acest sens propunem, cu titlu de lege ferenda introducerea în Codul penal al Republicii Moldova un nou articol – art. 1471 intitulat ,,Vătămarea fătului”, care să aibă următorul conținut: (1) Vătămarea fătului, în timpul naşterii, care a împiedicat instalar-ea vieţii extrauterine se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani. (2) Vătămarea fătului, în timpul naşterii, care a cauzat ulterior copi-lului o vătămare gravă, medie și ușoară a integrității corporale sau a sănătății, se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 h sau cu închisoare de până la 3 ani. (3) Acțiunile ilegale comise asupra femeii gravide, care au împiedi-cat instalarea vieții extrauterine a fătului se pedepsesc cu închisoare de la 4 la 7 ani. (4) Acțiunile ilegale comise asupra femeii gravide, care au dus la vătămarea gravă, medie și ușoară a integrității corporale sau a sănătății fătului, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 5 ani. (5) Vătămarea fătului în perioada sarcinii de către femeia însărcina-tă nu se pedepseşte.