La începutul mileniului, narațiunea științelor artei s-a îmbogățit cu un amplu polilog analitic: de la previziunile eshatologice ale sfârșitului crizei de teorii și practici la utopiile multiculturale ale „artei globale”. Elementul principal, în acest context, este alcătuit din studiile transdisciplinare ale problemelor autoidentificării naționale și din revizuirea epistemelor artei regionale în noile realități geoculturale, în special, cele care s-au reflectat rafinate în domeniul traumei postcoloniale a discursului identitar național. Acest aspect este deosebit de relevant pentru țările spațiului post-sovietic, deoarece dezvoltarea lor culturală și artistică este sub presiunea a două paradigme la fel de traumatizante: rusificarea aparținând trecutului și paradigma occidentalizării, care se declară a fi manifestarea a libertăților democratice. Cu toate acestea, fiecare dintre ele provoacă amnezie în memoria istorică și culturală a națiunilor, amenințănd să conducă la colaps. Doar un studiu atent al cauzelor și consecințelor acestui fenomen civilizațional, precum și studiul influenței negative a ideologiei de piață a industriei culturale, vor ajuta la evitarea depersonalizării artelor și culturilor naționale, păstrând posibilitatea înfloririi în viitor a indigenului. Articolul marchează punctele dureroase în rezolvarea acestei probleme de către artiștii și criticii contemporani din diferite țări, inclusiv din Ucraina, care amenință cu instabilitate viitorul.

At the turn of the millennia, the narrative of the art sciences was enriched by an extensive analytical polylogue: from eschatological forecasts of the end of the crisis of theories and practices to the multicultural utopias of “global art”. A solid sector in this context is made up of trans-disciplinary studies of the problems of national self-identification and the revision of regional art epistemes in the new geocultural realities, in particular, those refracted in the field of postcolonial trauma of national consciousness discourse. This aspect is especially relevant for the countries of the post-Soviet space, because their cultural and artistic development is under the pressure of two equally traumatic paradigms: the Russification one belonging to the past, and the Westernization paradigm that declares itself to be the manifestation of democratic freedoms. However, each of them leads to amnesia in the historical and cultural memory of nations, threatening to collapse. Only a careful study of the causes and consequences of this civilizational phenomenon, as well as the study of the negative impact of the market ideology of the culture industry, will help to avoid depersonalization of national arts and cultures, while preserving the possibility of indigenous flourishing in the future. The article pinpoints the pain points identifies the sensitive issues in solving this problem by contemporary artists and critics from different countries, including Ukraine, leaving open the final effective fixation of the situation, which increases the catastrophic bifurcation by unstable development.