La 17 septembrie 2009, Barack Obama redimensionează arhitectura Scutului Antirachetă american, făcând publică decizia de a renunţa la amplasarea elementelor acestuia în Cehia şi Polonia, iar la începutul lui februarie 2010 Consiliul Suprem de Apărare a Ţării din România decide instalarea pe teritoriul statului român a unor interceptoare a noului proiect american. Aceste reaşezări strategice de pe continentul european, cu repercusiuni pe termen lung pentru securitatea regională, au devenit un subiect major de politică internă în Republica Moldova. În timp ce Rusia sau Iranul, mult mai vizate de această decizie, şi toată comunitatea internaţională au reacţionat echilibrat, precum echilibrat a reacţionat şi guvernul moldovenesc, opinia publică internaţională şi cetăţenii moldoveni sunt ameninţaţi de către opoziţia parlamentară moldovenească şi preşedintele acesteia că s-a deschis o nouă linie a frontului pe Prut, iar securitatea statului moldovenesc este în pericol. În contextul unor negocieri mai largi în plan internaţional privind securitatea militaro-strategică globală, dar şi a discuţiilor pe marginea refor¬ mării Constituţiei din Republica Moldova, o dezbatere academică privind neutralitatea Republicii Moldova în contextul remodelării securităţii continentale într-o eră nuclea¬ ră, precum şi atitudinea statului moldovenesc faţă de aceste procese devine dezirabilă. Ipoteza fundamentală a studiului este că interesul naţional al Republicii Moldova în actuala conjunctură internaţională presupune păstrarea neutralităţii militare, însoţită de o atitudine demnă şi, foarte important, neutră asupra reaşezărilor strategice continentale. Dilema securităţii este un concept care presupune că într-o lume anarhică sta¬ tele încearcă să-şi asigure securitatea recurgând la sporirea capacităţilor militare, adică înarmându-se. Când statele recurg la înarmare concomitent, aceasta suscită o goană a înarmărilor care provoacă în final nu securitate ci insecuritate. Într-o lume nucleară acest mecanism devine şi mai evident. Drept consecinţă, unele state de¬ cid să intre în alianţe militare şi să-şi sporească puterea defensivă, cum fac şi ruşii şi americanii, iar Scutul Antirachetă este una dintre modalităţi. Totodată, Statele Unite ale Americii şi Rusia, care deţin împreună cea mai mare parte a arsenalului nuclearo-strategic global, sunt plenar antrenate într-un dialog mai larg pe proble¬ mele dezarmării şi a neproliferării armelor de distrugere în masă, iar discuţiile pe marginea apărării strategice, acordul START (Strategic Arms Reduction Treaty) semnat recent la Praga sau negocierile pe marginea dosarului nuclear iranian sunt parte a acestui dialog. Este absolut firesc ca fiecare stat să fie preocupat de propria securitate, după cum firesc este ca fiecare stat suveran să decidă singur cum îşi con¬ struieşte sistemul defensiv. Republica Moldova a ales o altă cale pentru a-şi asigura securitatea, cea a neutralităţii. Este o soluţie optimă, cel puţin deocamdată, însă neutralitate nu înseamnă doar un articol stipulat în Constituţie. Neutralitatea trebuie „muncită", adică garantată de către protagoniştii scenei internaţionale, urmare a unei diplomaţii competente şi neutre. Aceasta implică consultări pe bilaterală sau, de ce nu, negocierea unei poziţii comune cu alte state „nealiniate" din regiune, prin care să solicităm garanţii de securitate de la toţi mai marii lumii, pe un ton echilibrat şi convingător. Altfel, putem ajunge nu o Elveţie (atât de dragă multor politicieni moldoveni) ci o Cubă sud-est europeană.