În deceniul al cincilea al secolului trecut, problema cadrelor rămâne prioritară pentru agenda politică din RSSM. În decursul anilor ’50, cadrele de origine rusă, ucraineană și din stânga Nistrului au dominat vizibil în funcțiile de partid și de stat la toate nivelurile, inclusiv cele mai înalte. Această perioadă a fost marcată de personalitățile de referință pentru istoria Moldovei Sovietice. Este vorba de L. Brejnev, D. Gladkij și Z. Serdiuk. Remarcăm faptul că, dintre toate republicile sovietice, cea mai redusă pondere a populației locale în eșaloanele puterii a fost înregistrată în Moldova și Kazahstan. Politica de cadre din Moldova Sovietică se caracterizează prin repoziționarea funcționarilor veniți din RASSM, rapid avansați, încă în anii 1937-1938, dintr-un post în altul, în timp ce cadrele tinere din dreapta Nistrului nu erau deloc încurajate. Pe de altă parte, începând cu iulie 1950, observăm că în politica de cadre în eșalonul superior al partidului începe marginalizarea funcționarilor, promovați în pozițiile-cheie în timpul Marii Terori, care nu mai corespundeau noilor cerințe pentru exercitarea funcției. Activiștii cu experiență din RASSM, având un grad de instruire insuficient, deseori nu făceau față sarcinilor, respectiv, erau folosiți pe termen scurt, doar atât cât a durat tranziția către „generația nouă”. În acest context, subliniem faptul că nu era suficient să ai origine socială „sănătoasă” și să fii membru de partid, loial puterii sovietice, pentru că un criteriu principal de promovare în ierarhia puterii au devenit studiile superioare.