Satul Mireşti este amplasat în N-V raionului Hânceşti la 41 km de centrul raional şi la 78 de Chişinău. Una din legende relatează despre existenţa unui boier Mirescu, deţinător al pământurilor noastre, iar oamenii care-i munceau moşiile au fost numiţi mireşteni. Conform studiilor lui Vladimir Nicu, satul se atestă documentar pentru prima oară în 1619, pe 1 decembrie într-un document prin care voievodul Gaspar Gratinai întăreşte preotului Eustratie o parte din ocina Brăteni (Brăteni şi Scopoşeni fiind amplasate exact în acelaşi loc ca şi actualul sat, deci fiind practic vatra Mireştiului), această informaţie demonstrează eroarea din Enciclopedie, care susţine că prima atestare a localităţii Mireşti a fost în 1859. Despre satul Mireşti se pomeneşte în mai multe documente privind vânzările mai multor ocini şi moşii, de asemene întâlnindu-se diverse nume de boieri şi răzeşi mireşteni: Aniţa Hânculeasa, Iordache, Teodor, etc. În localitatea Mireşti au locuit reprezentaţi ai viţei vestitului boier Mihalcea Hâncu- Ion, Ioniţă şi Vasile Hîncu. Anul 1910 este considerat anul deschiderii unei „şcoli” în Mireşti. În ciuda faptului că nu exista un edificiu propriu-zis pentru desfăşurarea orelor, acestea se petreceau în casele ţăranilor. Datele statistice demonstrează faptul că o dată cu trecerea timpului, Mireştiul devine tot mai populat, astfel în cât, la începutul celui de-al II-lea Război Mondial în sat erau 147 clădiri şi 604 locuitori. 17 familii au fost deportate în regiunile siberiene Omsk şi Tiumeni. Foametea a făcut victime şi în satul Mireşti, în urma ei au decedat aproximativ 137 de persoane. Gravitatea întâmplărilor este descoperirea cazurilor de canibalism şi numărul persoanelor decedate în urma acestui calvar.