With interest we note how the feeling of loneliness is so common today and more clearly defined in the literature than solitude. However, there is a big difference between solitude and loneliness, although the two terms are often used as one and the same, but both generate extremely different experiences. In loneliness it feels that something is missing, it appears in the form of a negative state of a feeling of isolation. Loneliness is harsh as a punishment, a state of deficiency, of dissatisfaction marked by a feeling of alienation from the world, an awareness of excessive loneliness. You are among people, you interact with them and you can still feel alone. The feeling is tumultuous and mostly depressing. Solitude on the other hand is the state of being alone without being truly alone but it is a time used for reflection, inner search, growth or pleasure of any kind. The feeling is generally a positive and constructive one of self-commitment. Solitude induces a special peace that results from a state of inner wealth, a feeling of satisfaction. Solitude is refreshing for life's challenges. It allows us to cultivate and develop it and to reach the position of leading our own life. Solitude is something you can choose to do that restores body and mind. Loneliness instead is imposed on you by others; society, work or even family and friends, she exhausts you. In this article we try to determine evolution and differences and similarities too between these two feelings.

Observăm cu interes cum sentimentul de singurătate atât de întâlnit în zilele noastre este mai clar definit în literatura de specialitate decât solitudinea. Există totuși o mare diferență între solitudine și singurătate, deși cei doi termeni sunt adesea folosiți ca fiind unul și același lucru ambii însă generează experiențe extrem de diferite. În singurătatea se simte că lipsește ceva, aceasta apare în forma unei stări negative a unui sentiment de izolare. Singurătatea este dură ca o pedeapsă, o stare de deficiență, de nemulțumire marcată de un sentiment de înstrăinare față de lume, o conștientizare a excesului de singurătate. Ești printre oameni, interacționezi cu ei și poți să te simți în continuare singur. Sentimentul e răvășitor și în mare parte depresiv.
Solitudinea pe de altă parte este starea de a fi singur fără a fi însă cu adevărat singur este un timp folosit pentru reflecție, căutare interioară, creștere sau plăcere de orice fel. Starea este în general una pozitivă și constructivă de angajament cu sine. Solitudinea ne induce o liniște aparte care rezultă dintr-o stare de bogăție interioară, un sentiment de satisfacție. Solitudinea este răcoritoare pentru provocările vieții. Ne permite să o cultivăm și dezvoltăm și să ajungem în poziția de a ne conduce propria viață. Solitudinea este așadar ceva ce alegi aceasta restabilește corpul și mintea. Singurătatea însă îți este impusă de ceilalți; societate, lucru sau chiar familie și prieteni, ea te epuizează. În prezentul articol asta și încercăm să determinăm. Evoluția și diferențele dar și asemănările dintre ele două sentimente.