Azotul din grupa elementelor biofile este unul din cel mai principal, dat fiind, că el este partea componentă şi indisolubilă a aminoacizilor, acizilor nucleotidici din fiecare celulă vie şi agentul de bază a albuminelor, hidrocarburilor, glutenului, grăsimilor, enzimelor, vitaminelor şi altor compuşi organogeni. Aceste substanţe importante se acumulează în boabe, seminţe, nuci, fructe, struguri, legume, rădăcini comestibile şi alte produse agricole. Din punct de vedere biologic şi agronomic azotul din sol este preţuit mai scump decât orice metal nobil. Solurile arabile ale Moldovei în decurs de multe milenii au acumulat în stratul superior surse imense de azot total. Aşa că numai în stratul de 0,5 m se conţine de la 5 până la 15 şi mai multe t/ha de azot total, care la 95-98% se află într-o stare organică aproape neaccesibilă de plante. Plantele preferă pentru nutriţie formele minerale de azot (N-NO3 şi N-NH4), care în sol se formează în cantităţi insuficiente pentru obţinerea recoltelor înalte de culturi agricole. S-a stabilit, că din 0,5% de humus se mineralizează în perioada de vegetaţie a culturilor 12-18 kg/ha de azot mineral, din care numai 60-80% este folosit de plante. Această cantitate este insuficientă pentru obţinerea recoltelor de 45-55 unităţi cerealiere. Pentru a obţine aşa recolte, agricultorii sunt nevoiţi să efectueze diferite măsuri agrotehnice de lungă durată pentru crearea în sol a unui regim optim de azot nutritiv. În managementul de măsuri complexe privind reglarea regimului nutritiv de azot din fiecare solă se include: utilizarea învelişului de sol în agricultură după un sistem ştiinţific argumentat de rotaţie a culturilor în asolamente antierozionale în funcţie de landşaft, zonă agroclimaterică, tip şi subtip de sol, proprietăţi fiziologice ale diferitor culturi, soiuri şi hibrizi; cota culturilor leguminoase în asolament constituie 15-30%, inclusiv culturi anuale 8-10% şi ierburi perene 10-15%; sistemele de fertilizare a culturilor se bazează pe rezultatele cercetărilor agrochimice de bază a fiecărei sole, unde raportul de compensare a azotului cu îngrăşăminte locale, azotfixare biologică şi îngrăşăminte chimice este de 3:1; utilizarea îngrăşămintelor azotate industriale se efectuează în baza diagnozei operative complexe „sol-plantă” şi recomandărilor în vigoare. Acest management a nutrienţilor azotici contribuie la folosirea raţională a îngrăşămintelor, ridică valoarea recoltelor de calitate suficientă, conservează fertilitatea solului şi creează un bilanţ echilibrat al azotului, fără să aducă daune mediului ambiant.