Agricultura ecologică (biologică, organică, biodinamică) reprezintă o ramură a agriculturii care asigură crearea unui agroecosistem echilibrat şi durabil fără folosirea îngrăşămintelor minerale sintetice, a pesticidelor şi stimulatorilor, ne admise de standardele sistemului de certificare pentru întreg ciclul de obţinere, depozitare şi fabricare a produselor alimentare ecologice. Condiţiile pedogeografice a teritoriului RM permit de a obţine produse alimentare ecologice cu următoarele caracteristici de calitate înaltă din punct de vedere: a) Organoleptic (culoarea, aroma, gustul); b) Igienic (lipsa microorganismelor patogene, cât şi reziduurilor toxice, privind pesticidele, metalele grele etc.); c) Biologic (conţinutul de elemente nutritive, vitamine, enzime, zaharuri, săruri minerale, microelemente). Particularităţile principale ale agriculturii sunt: 1. Protejarea îndelungată a fertilităţii pentru susţinerea nivelului materiei organice (humusului), stimularea activităţii biologice ale solului şi prudenţa intervenţiei mecanice; 2. Asigurarea indirectă a nutriţiei plantelor prin consumul surselor de nutriţie relativ insolubile, care devin valabile prin acţiunea microorganismelor solului; 3. Asigurarea culturilor agricole cu azot prin folosirea leguminoaselor şi fixarea biologică a azotului, cât şi reciclarea efectivă a materialelor organice, inclusiv resturile vegetale şi gunoiul de grajd; 4. Combaterea buruienilor şi dăunătorilor se efectuează, în primul rând, prin asolament şi prin diversitatea îngrăşămintelor organice, cât şi limitarea intervenţiei termale, biologice şi chimice; 5. Managementul extensiv a animalelor, restituirea deplină prin evoluţia adaptării la mediu; 6. Agricultura ecologică diminuează impactul asupra mediului şi asigură conservarea vieţii în ecosistemele şi habitatele naturale. Perioada de tranziţie la agricultura ecologică este perioada între începutul folosirii metodelor de creştere a producţiei ecologice în întreprinderea dată şi până la certificarea întreprinderii în calitate de întreprindere de agricultură ecologică. Principiile trecerii la perioada de tranziţie determinate de Federaţia Internaţională a mişcării pentru agricultura ecologică sunt următoarele: a) Trecerea gospodăriei la agricultura ecologică se înfăptuieşte treptat; b) Trecerea la producţie ecologică în fitotehnie şi zootehnie este condiţionată de perioada de tranziţie; c) Trebuie elaborat un plan concret a perioadei de tranziţie, conform Standardelor agriculturii ecologice; d) Gospodăria sau ferma trebuie să fie inspectate până la începutul perioadei de tranziţie. Începutul acestei perioade se consideră momentul implementării programului de tranziţie, care conţine cerinţele conform standardelor în gospodăria întreagă sau fermă; e) Materialul procurat din alte gospodării trebuie să fie aprobat de comisia de certificare. Fermierii trebuie să aplice toate forţele privind ameliorarea sistemei ecologice, de aceea reorganizarea se începe de la mentalitatea gospodarului, apoi urmează agricultura şi mai ales solul. Pe baza agriculturii ecologice se formează individualitatea agricolă a întreprinderii. Agricultura ecologică se deosebeşte prin: Necesitatea colaborării strânse între lucrătorii fermei; Creşterea şi întreţinerea animalelor, cât şi modul pregătirii îngrăşămintelor organice; Construirea şi respectarea strictă a asolamentelor; Folosirea cu atenţie a solului; Evidenţa specificii localităţii concrete şi cerinţelor privind lucrătorii, animalele, plantele şi solul. Solurile favorabile pentru agricultura ecologică sunt: cernoziomurile podzolite (luvice), cernoziomurile levigate (cambice), cernoziomurile tipice, cernoziomurile obişnuite şi carbonatice. Particularităţile principale sunt: grosimea solului fiziologic utilă (până la roca maternă) > 70 cm, textura luto-argiloasă şi lutoasă, conţinutul humusului în sol > 3 %, gradul de tasare de la afânat până la slab tasat. Câmpurile cu agricultură ecologică trebuie să fie îndepărtate faţă de câmpurile cu agricultură tradiţională ca să fie exclusă posibilitatea poluării acestor câmpuri.