Lucrarea de faţă prezintă rezultatele parţiale ale unei cercetări desfăşurate pe parcursul anului 2014, sprijinite de către Departamentul Politici pentru Românii de Pretutindeni a Guvernului României, având ca obiectiv propus abordarea structurilor sonore şi a sistemelor melodice în graiurile folclorice din Transilvania şi Banat – studiu comparat cu folclorul românilor din Serbia. Bazele cercetării folclorice moderne au fost puse printre altele şi datorită activităţii unor intelectuali ai secolului XIX. Nu putem omite numele lui B. P. Haşdeu, Al. Odobescu, G. Dem. Teodorescu, L. Șăineanu, O. Densuşianu, D. Caracostea, etc. Aceste nume lasă o amprentă puternică mai ales asupra cercetării prin metoda care va deveni una axiologică, comparativismul. Finea secolului rămâne sub semnul activităţii lui D. G. Kiriac, culegător şi cercetător al creaţiei populare. Muzicianul este preocupat şi de probleme de folcloristică, abordând modalităţi de clasificare a creaţiei populare, probleme de morfologie şi afirmând necesitatea realizării unor culegeri de folclor asupra cărora se va aplica în timpul cercetării, metoda comparată (Comișel, 1967). Compozitorul şi cercetătorul român atrage în echipa sa câteva nume care urmau să devină celebre precum Gheorghe Cucu, Constantin Brăiloiu sau Ioan Chirescu. Numele celor trei, în special cel al lui Constantin Brăiloiu, va rămâne înscris cu litere de aur în folcloristica românească. Brăiloiu va fi cel care stabileşte anumite principii de care trebuie să ţină cont o cercetare riguroasă, principiile fiind valabile până în zilele noastre. Conceptul lui de abordare a creaţiei folclorice ridică folcloristica românească la un nivel de-a dreptul european. În aceeaşi perioadă (primă jumătate a secolului XX), se consolidează şi încercările de cercetare a folclorului românesc în Transilvania şi Banat, în primul rând datorită unor nume importante ale muzicologiei precum: Tiberiu Brediceanu, Sabin V. Drăgoi, Nicolae Ursu, Nicolae Lighezan, etc. Eforturile lor au dus la apariţia câtorva culegeri de folclor în care se tratează creaţia populară a românilor ardeleni şi bănăţeni. Bela Bartók, cunoscutul cercetător al folclorului românesc, a realizat cercetări importante în spaţiul românesc găsit astăzi dincolo de graniţele României. Între anii 1908 şi până în 1918 a cules aproximativ 3500 de melodii populare româneşti, o mare parte dintre acestea provenind din fosta regiune administrativă Timiş-Torontal din care făcea parte şi aşa-numitul Banat sârbesc. Materialul cules cuprinde diferite categorii folclorice clasificate după localităţile de provenienţă. Astfel, în Vladimirovaţ, Bartók descoperă 5 doine, 2 balade, 3 colinde, 25 de piese din repertoriul de dans, 1 cântec funebru, în total 36. În Seleuş materialul cules consemnează 32de piese muzicale iar în Alibunar 24 de creaţii populare. Bartók a descoperit 6 cântece propriu-zise în Uzdin. Ideea unei noi preocupări faţă de folclorul românesc din partea sârbească a Banatului, cu accent pe structurile sonore prezente a demonstrat premisa conform căreia desprinderea de tradiţional şi o puternică pătrundere a elementelor străine tiparelor seculare este deosebit de vizibilă. Lucrarea face referiri la aceste aspecte.