Dansul popular românesc este un gen pe cât de vast pe atât de profund cu origini şi semnificații a căror geneză izvorăște din mentalitatea primitivă, arhaică. Aceste obârșii relevă existenta unor bunuri spirituale perene, sedimentate în memoria pasivă a colectivității ce le-a favorizat apariția şi perpetuarea de-a lungul vremurilor. Prezentul studiu, nu are intenţii exhaustive şi propune o modalitate sintetică de tratare a problematicii melodicii de joc din spaţiul folcloric al Moldovei şi Bucovinei. Muzica de joc este o componentă esențială a complexului sincretic, însă poate fi privită şi în comparație cu celelalte categorii ale folclorului muzical. Spre deosebire de alte asemenea categorii folclorice de pe teritoriul moldovenesc, aflate în stare de conservare, adică intrate în fondul pasiv sau într-o degradare lentă ori accelerată, muzica de joc continuă, încă, să fie viguroasă. Varietatea intonațională constituie o trăsătură de bază a muzicii de dans. Particularitățile tehnice ale instrumentelor determină, în ansamblu, preponderența diatonismului, precum şi preferința pentru un anumit stil de ornamentare. Apartenența muzicii de dans la specificul unei anumite zone se realizează şi la nivelul structurilor sonore: în Bihor întâlnim frecvent melodii ce conțin intervalul de cvartă mărită, în Banat cadența finală se realizează în numeroase situații pe treapta a doua, în Oltenia şi Muntenia apar modurile cromatice, unele fiind sub influență orientală, în Moldova, datorită fluierelor fără dop, modurile sunt în mare parte diatonice. Referitor la zona Moldovei, scările muzicale evoluează de la sisteme sonore cu sunete reduse precum pentacordul, până la scări complexe de genul octocordului. Între acestea se observă preferinţe pentru modul mixolidian, ionian, eolianul, cu sau fără trepte fluctuante, elementele cromatice fiind întâlnite mai rar decât cele diatonice. Există melodii cu aspecte pendulatorii ale scării, conceptul dual major-minor fiind uneori bine evidenţiat, dar şi unele mai evoluate, cu modulaţii de tip tonal, întâlnite în special la melodiile mai noi, interpretate la vioară sau instrumente cu posibilităţi cromatice. Modulaţia apare în special la genurile mai evoluate şi este sub influenţa tonalului. Formule ornamentale contribuie la specificul zonal al melodiilor. Arhitectonica majorităţii melodiilor de joc din Moldova este dominată de organizarea strofică, nefiind exclusă variaţia. Predomină tipul bifrazal ce este considerat a fi caracteristic „pentru întreg poporul român”, dar apar şi celelalte tipuri - ternar, pătrat, până la forme complexe alcătuite din lanţuri frazale. În contemporaneitate, acompaniamentul instrumental este o prezenţă indiscutabilă în muzica de joc şi generează noi mijloace de expresie. Instrumentele acompaniatoare care s-au perindat de-a lungul timpului au contribuit pe rând la îmbogăţirea procedeelor prin care se realizează „ţiitura”. Nu putem vorbi de un sistem unitar de armonizare a melodiilor populare, ci de mai multe, diferenţiate pe plan regional, în funcţie de structura tarafului, de interpreţi şi de genul muzical prac ticat. Limbajul armonic al melodiilor instrumentale de dans din Moldova foloseşte în general toate structurile acordice de trei şi patru sunete din armonia clasică.