Moartea este concepută, imaginar, ca o lungă călătorie (marcată şi pe plan ceremonial) într-o lume similară acesteia de aici, deşi opusă ei. Drumul către lumea cealaltă se desfăşoară simbolic sub forma unei călătorii. M. Eliade constată că acestă călătorie este identificată cu mersul spre Centru, Centrul apărând ca simbol al dezvoltării spirituale. Susținând acest punct de vedere, mai mulți cercetători consideră că pentru om călătoria post-mortem este cea mai importantă dintre călătoriile pe care le-a făcut vreo dată. Delia Suiogan în lucrarea „Omul şi trecerea în mentalitatea tradițională” menționează următoarele: „Prin intermediul simbolurilor omul tradițional încearcă să menţină o permanentă legătură cu divinitatea. Într-o societate de tip tradițional toate elementele ce-l înconjoară pe individ sunt purtătoare de simbolism. Mai mult chiar, între elementele din jurul său, omul stabileşte o serie întreagă de relaţii care conduc la construirea în timp a unui adevărat univers simbolic. Un sistem de credinţe și simboluri stau la baza morţii și nu numai, căci le găsim și în ceremonialul naşterii sau al nunţii. De exemplu, învelirea pruncului în pânză albă, îmbrăcarea miresei cu o rochie albă, precum şi îmbrăcarea defunctului în haine noi şi aşezarea pânzei albe cât e de lung mortul, nu sunt simple gesturi cotidiene, ce ţin de planul realului şi sunt gesturi care au o valoare simbolică. Vestimentația devine astfel o barieră care-l apără de cotidian, făcând posibilă trecerea la un alt nivel. Cei trei actanţi îmbrăcaţi în alb devin imagini arhetip ale purităţii, fapt care le dă dreptul la un nou început. Dar, în primul rând, albul este cel care le oferă protecția, făcând posibil sfârşitul la nivelul unei stări anterioare, inferioare, şi începutul unei stări noi, superioare”. Comunicarea va conține descrierea și analiza vestimentaţiei în cadrul obiceiurilor de înmormântare, accentul fiind pus pe îmbrăcămintea și accesoriile defunctului, precum şi a participanţilor la înmormântare, ca ritual de trecere. Vor fi luate în dezbatere, din perspectiva încadrării în structurile imaginarului tradiţional, obiceiurile și credințele referitoare la straiele răposatului și, de asemenea, ale actanţior. Fenomenele la care ne referim au semnificaţie polivalentă, dar cel mai important este faptul că ele trebuie să asigure perfecta despărţire şi trecere, în acelaşi timp servind la refacerea echilibrului moral şi social al familiei şi al colectivităţii afectate de moarte. Trebuie să remarcăm că toate secvențele ceremonialului de înmormântare au ca scop construirea punților către lumea de dincolo pentru defunct și asigurarea detașării acestuia de lumea de aici.