Marking a major historical event, such as the Centenary of the Great Union (1918-2018), imposed as well an analysis of the evolution of ideas and cultural practices in the field of law, including the perspective of creating and affirming a new science of law and a new Romanian national juridical cultural, an evaluation of the present situation and perspectives for the future. This has allowed the revealing of the evolutions of the said problematics and contouring the historical steps of its development: the interwar period, of completing the formation process of a science of law and proper juridical culture, the period of “socialist law” (1948-1989), of deviation and creative failure, and, finally, the present period, post-1990, of searching, initiating and affirming the creative elements of a new juridical development, West-facing and reprising the Euro-Atlantic tradition. Even though there have been 30 years since the legal and political relaunch of the country, the neglect of the creative and identity-focused aspects, doubled by the persistence of an technicist and imperative approach on the legal phenomenon had led to reaching the pinnacle of acceptability, beyond which there is the risk of losing any capacity for original contribution and promoting a proper juridical identity. To avoid collapse, the author of the manifest considers that it’s time to imperatively raise the issue of initiating and concentrating the approaches to constitute and affirm a new science of law and Romanian legal culture, one to assure the continuity and reevaluation of traditions, a better valorization of the present, and insuring a future evolution determined by creativity, originality, and identity. As a preliminary title, formally and as an emergency, they propose: (1) rethinking the development framework, promoting an integrated approach and establishing prioritary common themes of scientific research in the field of law; reaching a balance between fundamental and applied research, the national and European/international dimensions, as well as interdisciplinary/specialized; elaboration of a general strategy in the field and summoning, in this purpose, a national reunion (États generaux…) of all the involved and interested actors, in order to debate, identify and promote the necessary leads for attaining such objectives; (2) reforming the manner of teaching and learning law, promoting its science and practice, forming a field that creates the specialists necessary to the scientific and cultural progress, and professional advancement; overcoming institutional and academic immobilism, the impediments of massification and hyper-specialization; valuing the multiple recent experiences – such as: transsystemic education, selective branches, legal clinics – and an adequate integration of higher education, scientific research and professional practices (cultures) related to the field. Fundamentally and related to the contents of the problem: (1) founding them on the tradition of Roman origins and on the neo-Latinity of the modernity of the components of the Romanian juridical civilization; on a Roman law seen as “intimately and completely enclosed in the historical and rational structure of modern law”, one that is and remains “culture and history, and not even the modern (or post-modern – M.D.) has found the miraculous formula that would allow them to escape from history and culture (Valentin Al. Georgescu); (2) the priority of (re)founding, as much as possible, a Romanian juridical identity, centered around tradition, continuity, and historical and cultural exceptionality, having as principal vehicle constitutional identity, as a form of manifesting unity through diversity; (3) promoting original scientific and cultural creation, with major echoes in the advancement of juridical national and universal knowledge and progress; regaining the interwar prestige and consolidating the Romanian creative contribution; (4) conceptualizing and promoting juridical development as an inseparable part and essential dimension of the development of Romania, and promoting it by pertinent strategies; (5) assuming and manifesting neo-Latin juridical solidarity amongst the family of Roman-German continental tradition and accepting globalization through hybridization, cohabitation and continual dialogue of the traditions and specific identity values; (6) refusal of a global law and accepting a globalization of law as sum and synthesis, and not as a unilaterally imposed whole; (7) reconsidering the “constants of law” from the perspective of a natural law understood in the logic of the philosophia perennis of law, rejected not only by the socialist ideology, but also by the “bourgeoise” legal theory (the “juridical permanences” of Mircea Djuvara) and refounding the science of law in this spirit.

Marcarea unui eveniment istoric major, precum Centenarul Marii Uniri (1918–2018) a presupus și o analiză a mersului ideilor și practicilor culturale în domeniul dreptului, inclusiv din perspectiva constituirii și afirmării unei științe a dreptului și culturii juridice naționale românești, evaluarea situației prezentului și a perspectivelor viitorului. Aceasta a permis relevarea evoluției problematicii respective și etapizarea istorică a dezvoltării sale: perioada interbelică a definitivării procesului de formare a unei științe și culturi juridice proprii, cea a „dreptului socialist” (1948-1989) de deviere și eșec creator și, respectiv, cea în curs, post-1990 de căutare a inițierii și afirmării elementelor creatoare ale unei noi dezvoltări juridice, de tip occidental, de reluare a tradiției și integrare euroatlantică. Deși au trecut 30 de ani de la relansarea politico-juridică a țării, neglijarea laturii creativ-identitare și persistența unei abordări tehnicist-interpretative a fenomenului dreptului au condus la atingerea punctului maxim de acceptabilitate, dincolo de care există riscul pierderii oricărei capacități de contribuții originale și promovare a unei identități juridice proprii. Pentru evitarea colapsului, autorul manifestului consideră că a venit timpul de a ne pune, cu titlu imperativ, problema inițierii și concentrării preocupărilor în direcția constituirii și afirmării unei noi științe a dreptului și culturii juridice românești, care să asigure continuarea și valorificarea tradițiilor, o mai bună valorizare a prezentului și asigurarea unei evoluții viitoare caracterizată prin creativitate, originalitate și identitate. Cu titlu preliminar, în plan formal și cu caracter urgent se propun: (1) regândirea cadrului de desfășurare, promovarea unei abordări integrate și stabilirea unor tematici prioritare comune ale cercetării științifice în domeniul dreptului; realizarea unui echilibru între cercetarea fundamentală și cea aplicativă, dimensiunile națională și europeană/ internațională, interdisciplinară/specializată; elaborarea unei strategii generale în materie și convocarea, în acest scop, a unei reuniuni naționale (États generaux…) a tuturor factorilor implicați și interesați, spre a dezbate, identifica și promova pistele necesare atingerii unor asemenea obiective; (2) reformarea modului de învățare a dreptului, promovării științei și practicii sale, formării în domeniu așa încât să rezulte specialiștii necesari progresului știinţifico-cultural și avansului profesional; depășirea imobilismului instituțional și pedagogic, a impedimentelor masificării și hiperspecializării; valorificarea multiplelor experiențe din ultimul timp – precum: învățământul transistemic, filierele selective, clinicile juridice ș.a. – și o integrare adecvată a învățământului superior, cercetării științifice și practicilor (culturilor) profesionale aferente domeniului. Pe fondul problemei și în sensul conținutului acesteia: (1) întemeierea acestora pe tradiția originii romanice și pe neolatinitatea modernității elementelor componente ale civilizației juridice românești; pe un drept roman văzut ca „intim și definitiv înglobat în structura istorică și rațională a dreptului modern”, unul care este și rămâne „cultură și istorie și omul modern (și chiar cel post-modern!, paranteza noastră – M.D.) nu a găsit formula miraculoasă care să-i permită de a evada din istorie și cultură” (Valentin Al. Georgescu); (2) prioritatea (re)fondării, pe cât posibil, a unei identități juridice românești, având în centrul său tradiția, continuitatea și excepționalitatea istorico-culturală, iar ca vehicul principal identitatea constituțională, ca formă de manifestare a unității prin diversitate; (3) promovarea creației știinţifico-culturale originale, cu rezonanțe majore în planul avansului cunoașterii și progresului juridic național și universal; recâștigarea prestigiului interbelic și consolidarea contribuției creatoare românești; (4) conceperea și promovarea dezvoltării juridice ca parte inseparabilă și dimensiune esențială a dezvoltării României și promovarea sa ca atare în strategiile pertinente; (5) asumarea și manifestarea solidarității juridice neolatine în cadrul celei a familiei de tradiție romano-germanică și acceptarea unei mondializări prin hibridizare, conviețuire și dialog continuu al tradițiilor și valorilor specifice, identitare; (6) refuzul unui drept global și acceptul pentru o mondializare a dreptului ca sumă și sinteză, și nu ca un tot impus unilateral; (7) reconsiderarea „constantelor dreptului” din perspectiva unui drept natural înțeles la rândul lui pe linia acelei philosophia perennis a dreptului refuzate nu numai de ideologia socialistă, ci și de teoria juridică burgheză („permanențele juridice” ale lui Mircea Djuvara) și reîntemeierea în acest spirit a științei dreptului.