În prezent, strategiile de formare a specialiştilor în spaţiul universitar, preponderent orientată spre sporirea calităţii, mobilităţii şi accesibilităţii învăţămîntului, acoperă în cea mai mare măsură sfera cognitivă. Astfel, sfera axiologică, prezentînd în sine una dintre cele mai importante rezerve de dezvoltare integrală a personalităţii, rămîne puţin abordată sau se tratează în limita educaţiei morale. Un argument în plus îl constituie şi faptul că 37% din studenţi, în urma realizării unui chestionar pe un lot de 192 studenţi, au întîmpinat dificultăţi de identificare a valorilor vehiculate în cadrul spaţiului universitar actual. Pentru a obţine un consens între aceste sfere pot fi relevate o serie de componente, printre care şi ajustarea potenţialului curricular universitar la valorile autentice. Cea mai bună strategie educaţională, în acest sens, nu constă în impunerea valorilor ci în acţiunea indirectă, prin crearea şi stimularea trebuinţelor pentru valori. Una din condiţiile asigurării acestui deziderat ar fi formarea studenţilor, în cadrul tuturor cursurilor universitare, în vederea promovării şi respectării valorilor, ceea ce reprezintă o educaţie axiologică. Dar, dacă ne referim la ştiinţele educaţiei este firesc ca sistemul de cunoştinţe şi deprinderi preconizat a se derula în procesul de instruire să fie congruent din punct de vedere logic, eficient din punct de vedere praxiologic şi pertinent din punct de vedere axiologic.[2] Deci, dimensiunea cognitivă, deşi esenţială pentru sporirea calităţii învăţămîntului universitar, nu trebuie privilegiată în dauna celei axiologice.