Timp de 6 ani au fost încercate mai multe metode şi tactici de cercetare în cîmp a biologiei viperei obişnuite (Vipera berus, L., 1758). În urma cercetărilor au fost depistate un şir de probleme ce ţin de studiul viperei obişnuite în condiţii naturale. În primul rînd vipera obişnuită fiind o specie rară are un areal restrîns de răspîndire, la rîndul său arealul nu reprezintă o suprafaţă întinsă, ci un mozaic – reprezentat de focare. În cercetare foarte mult timp ocupă verificarea staţiunilor descrise anterior în literatură şi determinarea focarelor noi. În multe din staţiunile descrise anterior, în urma schimbării biotopului sub influenţa antropică, populaţiile viperei obişnuite (Vipera berus) astăzi nu mai există – spre exemplu s. Cricova unde din cele 7 specii de şerpi (şarpele de casă, şarpele de apă, şarpele cu abdomen galben, şarpele dungat, şarpele de alun, şarpele lui Esculap, viperă obişnuită) semnalate încă la începutul sec.XX, astăzi au rămas doar 3 (şarpele de casă, şarpele de apă, şarpele cu abdomen galben). Marcarea şerpilor de asemenea are mari neajunsuri. Metodele moderne de marcare (vopsea vizibilă în ultraviolet, etichete din plastic) şi metodele telemetrice de studiu sînt elaborate pentru specii de şerpi de talie mare şi concomitent sînt foarte costisitoare. Pe cînd metoda clasică de marcare prin tăierea scuturilor abdominale are neajunsurile ei – marcajul are termen scurt de utilizare (scuturile regenerează la 2-3 ani) şi în al doilea rînd sînt întîlniţi indivizi cu scuturi defecte (care pot fi confundate cu marcajul). Deoarece activitatea şerpilor depinde de temperatura şi umeditatea mediului înconjurător este foarte greu de prognozat activitatea lor sezonieră şi diurnă chiar în staţiunile bine cunoscute. O altă problemă acută constituie metodele estimărilor numerice. Estimările numerice pot fi absolute şi relative. În biotopurile noastre este imposibil de efectuat estimări numerice absolute (cum sînt efectuate în Nordul arealului de răspîndire a viperei – insulile Marii Britanii), ci doar estimări numerice relative – care au cota erorii foarte mare. În cele din urmă, în eşantioanele descrise de cercetările noastre juvenilii nou născuţi sînt obţinuţi doar în condiţii de laborator, căci în natură tinerii îndivizi sînt practic de negăsit.