Astăzi progresele tehnico–ştiinţifice în domeniul geneticii de cercetare, prin aplicarea cărora se caracterizează revoluţia biologică, sunt pe cît de tentante, pe atît de ameninţătoare pentru legităţile biologice şi existenţiale ale umanităţii. Care ar fi consecinţele dacă biotehnologiile genetice ar conferi posibilitatea dezlănţuirii unor forţe redutabile şi periculoase? Acţiunea lor ar fi aidoma unui bumerang asupra Omului. Astfel, şi dacă e să vorbim în special despre clonare, atunci dintr-o creaţie ştiinţifică, clona ar putea deveni stăpîn sau sclav al propriului său creator; or el însuşi a înzestrat-o cu puteri de necontrolat... Fiinţa umană este însăşi o creaţie a naturii, care nu întîmplător i-a ”dăruit “ raţiune, inteligenţă, individualitate, în fine - personalitate. Clona este fructul procedeului genetic de copiere a “altcuiva”, care ar putea avea un număr infinit. Şi atunci, cum rămîne cu integritatea identităţii persoanei? Cum, dar şi cine rămîne Omul dacă aceasta îi este suprimată sau furată? Cine nu ar reacţiona cu promptitudine, cînd în umila sa rutină a vieţii, ar şti că undeva, alte cîteva copii, identice cu el, îi trăiesc propria viaţă, însă nu la fel, dar cu cele mai grave abateri de la normele sociale şi morale, căci clona este identică doar genetic şi nicidecum nu are aceleaşi concepţii şi personalitate. Astfel, dacă clona reprezintă aceeaşi identitate genetică, aceştia cad deopotrivă sub incidenţa justiţiei... Se pare că aceasta este una dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor omului, cînd individului nu i se mai lasă nici o şansă pentru autoapărare, iar întregul sistem de drept nu i-ar mai fi de ajutor. Majoritatea ţărilor nu acceptă clonarea umană ca un simplu liberalism, dar, în acelaşi timp, nu o incriminează foarte grav, recurgînd la calea de mijloc. Introducerea reglementărilor privind clonarea umană, în legislaţia penală a fiecărui stat de drept, nu este doar necesară, ci iminentă. Gradul de periculozitate a clonelor umane în prezent sunt doar aprecieri, dar e evident că impactul dezastruos produs în societate, este iremediabil. O altă întrebare ar fi: care ar fi statutul juridic al clonei? Pentru că fătul născut prin combinaţia genetică naturală are o familie, părinţi şi informaţia conţinută în segmentele de ADN a mamei şi a tatălui, o protecţie juridică-elucidată în legea supremă a statului. Pe cînd clona este doar o dublicare asexuată (a unui singur individ), cu aceeaşi informaţie ereditară, adică doar complexul cromozomial al individului multiplicat. Iar întrebarea „cine va fi această făptură: frate sau fiu al originalului” rămîne o dilemă. Deci suntem în faţa unei alte devieri esenţiale ale existenţei umane care tulbură funcţia, rolul familiei, precum şi legăturile de sînge. Clonarea depersonalizează fiinţa umană, transformînd-o într-o simplă materie biologică în urma manipulării cu ştiinţa, căci multiplicarea face ca persoana să nu mai fie unică. Iar în cazul unui omor a propriei clone, am putea considera această faptă ca suicid şi nu o crimă. A fost ridicată problema xenotransplantului (de la o specie la alta, dar numai de la cele transgenetice), care ar avea un oarecare avantaj visavi de clonarea umană. Dacă clonarea de ţesuturi şi organe ar avea un succes, atunci nu ar mai exista persoane nevindecabile. Latura negativă a acestui succes nu ar întîrzia să-şi producă efectele: s-ar perturba circuitul biologic în natură, ar dispare selecţia naturală a oamenilor, iar odată cu ea legea conceperii şi a morţii: numărul indivizilor de pe Terra la km2 ar creşte continuu. Metoda de clonare cea mai frecvent utilizată de obţinere a unei clone se face prin transplant de nucleu (embriocloning). A ceastă metodă a ridicat cele mai serioase probleme etice, procedeul constă în fecundarea ovulului denucleat, pînă la prima diviziune în citoplasmă fiind întrodus nucleul unei celule adulte. În rezultat, zigotul conţine doar materialul genetic pur al donatorului, şi nu ale ambelor sexe. Deci, clona derivă din gene adulte, care pun mari semne de întrebări privind longitudinea vieţii clonei. Şi apoi, una din aproximativ zece mii de molecule din componenţa segmentului de ADN, lipseşte. Aceasta înseamnă că treptat, s-ar reduce genofondul uman, ceea ce nu este deloc puţin pentru a spune că avem în faţă o modalitate a genocidului. O altă modalitate este metoda de clonare a organelor. Scopul clonării de organe este la prima vedere progresiv, noile organe fiind destinate bolnavilor ce necesită transplanturi sau suferinzi de unele boli incurabile. Se pare că este unica metodă de cercetare cu şanse de reuşită, care ridică progresele medicinii pe o treaptă evident mai înaltă. Obţinerea de organe şi ţesuturi indispensabile pentru bolnavi, se pare, că nu este respinsă cu vehemenţă de către state. Pentru a obţine legalizare, această metodă de clonare trebuie să întrunească unele condiţii esenţiale: embrionii-clone generatori de organe, să fie utilizaţi în primele faze ale dezvoltării, aduşi pînă la o anumită etapă de creştere, iar orice altă abatere, să fie incriminată, deoarece ei trebuie să posede aspectul de vase purtătoare de organe transplantabile. Prelevarea organelor ar fi legală doar atîta timp cît clona nu părăseşte eprubeta, şi nu este decît un furnizor de organe pentru omul care urmează a le primi. Totul ar fi perfect pentru binele umanităţii dacă nu luăm în consideraţie faptul că această modalitate de clonare nu se mai deosebeşte cu mult de avort, deoarece embrionul este stins încă din etapele iniţiale de concepere, iar fetus-ul de ADN este încă nenăscut ca şi clona din eprubetă. Dar cum majoritatea ţărilor nu incriminează avortul, metoda are o probabilitate suficientă pentru a fi legalizată. O altă condiţie ar fi ca cercetările ştiinţifice să nu depăşească limitele necesare progresului medicinei prin amestecul genelor umane cu cele ale animalelor. Procesul de xenotransplant urmează să decurgă sub controlul riguros al unor organizaţii autorizate sub egida Naţiunilor Unite, care vor urmări minuţios predestinaţia organelor, perioada creşterii lor şi prelevarea lor în scopuri indispensabil terapeutice. La 10 martie 2005, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat o declaraţie controversată, care încurajează Guvernele ţărilor membre să interzică orice formă de clonare, inclusiv cea în scopuri ştiinţifice. Clonarea în scopuri de reproducere, fiind total interzisă. Devine alarmant faptul că declaraţia nu are caracter obligatoriu. China, Belgia, Marea Britanie au declarat că nu vor interzice aceste cercetări, de-oarece au potenţialul de a revoluţiona medicina. Textul a fost aprobat de reprezentanţii a 84 de ţări, respins de 34, iar 37 de ţări s-au abţinut (dintre care majoritatea ţări musulmane unde nu s-a ajuns la un consens privind acest subiect). Administraţia Institutului de Politică Genetică şi-a exprimat regretul că „adversarii” cercetărilor embrio-nare pe celule-susa au privilegiat ideologia în detrimentul a milioane de adulţi şi copii bolnavi pe care i-ar putea ajuta aceste investigaţii. În cursul dezbaterilor, cele 191 de ţări membre ale ONU, s-au pronunţat unanim şi fără echivoc împotriva clonării umane în scopuri de reproducere. Oamenii de ştiinţă consideră că aceste explorări vor găsi remedii de vindecare pentru boli ca „Alzheimer”, „Parkinson”, leziunile sistemului nervos central, precum şi obţinerea proteinelor mamare, a sîngelui cu RH-(rhesus negativ), care uneori este inaccesibil de la potenţialii donatori sau a insulinei pentru diabetici. De aceea, multe ţări susţin clonarea în scopuri terapeutice, iar altele nu fac decît să lase la latitudinea Guverelor de a interzice sau de a legaliza clonarea terapeutică . Majoritatea ţărilor nu acceptă clonarea umană ca un simplu liberalism, dar, în acelaşi timp, nu o incriminează foarte grav, recurgînd la calea de mijloc. De exemplu Legislaţia R.M., C. P. califică la articolul 144 clonarea de fiinţe umane, pedepsibilă de la 7 la 15 ani închisoare. Scopul infracţiunii de clonare, în deosebi prin amestecul genelor animalelor, prezintă un grad prejudiciabil mai mare, deoarece apare riscul producerii unui dezechilibru fatal pentru ecosistem, iar impactul este încă neperceptibil pentru intelectul vanitos al omului. În legislaţia penală naţională, clonarea este încadrată la capitolul „Infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii”, din raţiunea că este un aspect deocamdată prea global, ca să atingă nemijlocit populaţia ţării, iar pe alocuri-necunoscut de cetăţeni. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce ţin de ocrotirea securităţii umane. Este indubitabil că fapta este săvîrşită numai cu intenţie directă de către subiect. Există divirgenţe de opinii ale unor jurişti în ceea ce priveşte consumarea infracţiunii. Unii susţin că infracţiunea se consumă în momentul creării măcar a unei clone umane1, dar mai oportună ar fi teza potrivit căreia fapta penală se consumă odată cu efectuarea primelor acţiuni în scopul producerii clonei a unei persoane 2. Săvîrşirea faptei prejudiciabile nu poate fi atribuită unor persoane oarecare, ci persoanelor juridice care posedă un spectru de activităţi în domeniul respectiv, datorită complexităţii laturii obiective. De aceea şi răspunderea trebuie să fie obiectivă. Cu atît mai mult, că una dintre cele mai anevoioase probleme ar fi creată pentru criminalişti şi colaboratori ai organelor de urmărire penală, deoarece ar apare situaţii de dezorientare şi haos în privinţa persoanei puse sub urmărire. Odată ce investigaţiile penale asupra unei fapte prejudiciabile comise se bazeată pe expertize bio-chimice (sînge, salivă, limfă, sebum ş.a. excreţii anatomice), amprente digitale, urme, aspecte distinctive ale înfăţişării bănuitului, făcute de experţii criminalişti şi medicii legişti, întregul sistem al urmăririi poate fi dat peste cap, deoarece nu mai există nici o distincţie între ADN-ul făptuitorului şi a clonei sale (sau invers), iar întreaga investigaţie poate fi dusă în eroare, indicînd persoane absolut nevinovate. Orice încercare de apărare al acestuia s-ar solda cu eşec. În rezultat pot apă-rea mari dificultăţi la individualizarea pedepsei penale. Odată cu dezminţirea ipotezelor cu privire la longevitatea vieţii lui Dolly, apoi cu naşterea fetiţei Eve, această problemă ar trebui să ne facă mai perceptibili, cu atît mai mult că asociaţia de Investigaţie Clonaid a anunţat naşterea a încă trei bebeluşe clone. Uneori, dacă ştiinţa nu este valorificată corect, ea se poate transforma într-o forţă malefică, ucigaşă. De aceea, reglementarea pe cale juridică prin normele sale imperativ-restrictive nu întodeauna reuşeşte să ofere şi să asi-gure o protecţie supravalorilor sociale... şi atunci, numai propria conştiinţă poate estompa acest „bumerang ” al autodistrugerii umane!!!