Tratatele CECO, EURATOM, CEE, Actul Unic European şi Tratatul de la Maastricht dau formă politicii comunitare de cercetare şi dezvoltare tehnologică, înglobând obiectivele, instrumentele de implementare şi resursele financiare alocate(1). Piaţa Unică nu trebuie redusă la libertăţile de circulaţie tradiţionale (bunuri, capital, persoane, servicii), deoarece înseamnă a o limita la factorii de producţie tradiţionali, neglijând importanţa tehnologiei. Politica UE a cunoaşterii porneşte de la caracteristica ei fundamentală - de bun public. Orice piaţă a cunoaşterii se caracterizează printr-un caracter “extrem de imperfect”, existând tendinţa funcţionării inadecvate dacă este lăsată pe cont propriu. Soluţiile sunt: subvenţionarea ofertei de guvernele naţionale, internalizarea pieţei de către firme prin controlul asupra sectorului de cercetare-dezvoltare şi comercializarea ulterioară a rezultatelor obţinute, protecţia juridică a drepturilor de proprietate intelectuală(2). Tratatul European privind Brevetele, multitudinea brevetelor europene emise în ultimii treizeci de ani (aproximativ 800.000), propunerea Comisiei Europene pentru instituirea unui brevet comunitar (în discuţie încă din anul 2000) reflectă preocuparea europeană constantă pentru o politică comună avansată în domeniul cercetării şi dezvoltării tehnologice, având ca fundament politici comune în comerţ, concurenţă, industrie, domeniul social şi forţă de muncă (3).