Sinteza exigenţelor legale pentru ocuparea unei funcţii publice impune satisfacerea mai multor cerinţe. Cerinţele sunt acele elemente specifice funcţiei publice, prin care legiuitorul urmăreşte să garanteze valorificarea profesională a viitorilor funcţionari şi să limiteze arbitrarul în selecţie. Odată întrunite condiţiile generale şi cele speciale de acces la funcţia publică, urmează învestitura, ca procedură desfăşurată de către o autoritate sau instituţie publică prin care se încredinţează unei persoane exercitarea unei funcţii publice în cadrul autorităţii sau instituţiei respective. Învestirea nu reprezintă un acord de voinţă, chiar dacă titularul funcţiei ar fi formulat o solicitare în vederea ocupării funcţiei, ci, dimpotrivă, este o manifestare de voinţă exclusiv a autorităţii competente. Prin aceasta şi se deosebeşte angajarea într-o funcţie publică de angajarea în câmpul muncii. Prima fiind realizată printr-un contract de serviciu (ca contract de drept public), iar a doua printr-un contract de muncă (ca contract de drept privat). Pentru ca serviciul public să fie legal, este necesar ca funcţiile şi funcţionarii din cadrul acestui serviciu să aibă o învestitură legală. În Republica Moldova, modalităţile de ocupare a funcţiilor publice este determinată de Legea serviciului public (nr.443-XIII din 04.05.95). Conform art. 14 din această Lege ocuparea unei funcţii publice se poate face prin: angajare, numire, alegere şi concurs. Însă trebuie să constatăm că în redacţia actuală, Legea serviciului public, nu prevede expres şi clar care funcţii publice sunt ocupate prin angajare, prin concurs, prin numire sau alegere. Actualmente legislaţia în vigoare prevede expres efectuarea concursului doar în cazul desemnării secretarului consiliului local (art.37 al Legii nr. 436/2006). În rest, legislaţia ce reglementează modul de desemnarea a altor categorii de funcţionari publici permite diferite interpretări, inclusiv cele care la concluzia că ocuparea funcţiilor publice poate avea loc şi fără concurs – doar prin angajare sau numire. În concluzie putem spune că din cele patru modalităţi de ocupare a funcţiei vacante consacrate în art.14 din Legea serviciului public: angajare, numire, alegere şi concurs, ştiinţa administraţiei publice recunoaşte doar două: numirea şi alegerea. Celelalte două: angajarea şi concursul nu sunt decât metodici utilizate în cazul numirii în funcţie, fie prin desfăşurarea unui concurs, fie prin negocierea directă şi încheierea unui acord, ambele fiind urmate de un act administrativ unilateral de învestire în funcţie.