Evoluția portretului în sculptura moldovenească a fost,în mare parte,influenţat şi determinat de condiţiile istorice şi sociale. Actualmente,apare necesitatea de a propune crearea unei noi viziuni asupra evoluției portretului în genurile artei plastice moldovenești.Vom încerca,deci,să relevăm evoluția și specificul manifestării acestuia în diverse perioade cronologice.. Secolul XX se caracterizează printr-o serie de evenimente social-istorice care au marcat profund viaţa societăţii moldave ,perioada anilor 1945-1960 ,în sculptura din R.S.S.M. se simte puternic influenţele şcolii ruseşti şi ale realismului socialist și asupra portretului. Dar,cu toate acestea, s-a păstrat o continuitate firească a tradiţiilor şcolii româneşti în creaţia sculptorilor moldoveni care au făcut studii în Europa şi la Bucureşti (C. Cobizev. L. Dubinovschi. 1. Cheptănaru).Este de remarcat şi faptul că tendinţe din curentele moderniste occidentale au găsit răsunet în sculptura din R.S.S.M. a acelor timpuri.Se remarcă pregnant discipolii lui Alexandru Plămădeală: C Cobizev L Fitov, V Novic.La rîndul lor, aceştia educă generaţia tînără de sculptori: V Kuzneţov,B.Epelbaum-Marcenko,N.Epelbaum,D.Skvorţov ,A. Picunov. Fiecare dintre aceştia vor aduce cu sine un specific propriu al genului portretistic în sculptură. Evoluția expresiei plastice propusă în general în portretul din sculptura moldovenească,privind retrospectiv,ca și în anii 40-60,în anii 70,tematica rămîne obligatorie.În mare parte, sculptorii din această perioadă sunt angajaţi în executarea busturilor liderilor comunişti.Temele fundamentale devin tema revoluţiei.Calitatea monumentelor nu este un criteriu definitoriu,accent se pune pe cantitate.Ideologizarea sculpturii, dar şi a altor genuri de artă,este impusă prin ordine şi dispoziţii de organele puterii de stat, se duce o luptă acerbă cu naturalismul şi schematismul în artă. Lucrările realizate în anii 1955-1959 relevă influienţa realismului socialist rus.Anii 60-'70 constituie o perioadă destul de prodigioasa în care se creează o galerie întreagă de portrete.Interesul sculptorilor se manifestă în tendinţa de a reflecta individualitatea şi caracterul, lumea interioară a omului muncitor, indiferent de profesie, sex şi vîrstă. În această perioada sporeşte interesul pentru portret (chipul contemporanului), ceea ce are drept consecinţă trecerea pe planul doi a sculpturii monumentale şi afirmarea sculpturii de şevalet. Se atestă interesul sporit faţă de om, indiferent de poziţia lui socială şi domeniul în care activează .În perioada anilor 75-85,se atestă democratizarea periodică a procesului artistic,dar,cu toate acestea,continuă să se mențină pe poziții comanda de stat.Este perioada unei activități artistice moderate și opulente. Anii /90-2000,marchează începuturi noi în sculptura portretistică,favorizate de libertatea adusă de procesul socio-politic care s-a desfășurat la mijlocul anilor 90.Dacă în perioadele precedente se abordau probleme de plastică,volum,linie etc.,în abordarea portretului,acum aceste aspecte trec pe planul doi,principalul fiind ideea,conceptul liber tratat.Își pierde din importanță portretul ca gen al sculpturii,tot mai rar fiind practicat de artiștii plastici.