Instituţia juridică a nulităţii a focalizat în mod constant atenţia doctrinei de specialitate şi, în mod necesar, a făcut obiectul soluţiilor jurisprudenţiale. Existenţa sa a fost mereu atât de intim împletită cu actul juridic încât nimeni nu a contestat-o, chiar în lipsa unui izvor de drept expres. Piatra unghiulară a prezentului demers o constituie conturararea unei nulităţi comerciale speciale, de drept societar, reflectată de legislaţia naţională şi de directivele europeane în materie. Nulitatea societăţii comerciale are o configuraţie absolut particulară astfel încât ea nu poate coabita cu conceptul clasic de nulitate. Excepţiile de la regimul nulităţii clasice sunt atât de numeroase încât între cele două nulităţi - nulitatea clasică, a actului juridic şi nulitatea societăţii comerciale, a unei persoane, a unei realităţi – există doar o legătură lingvistică, fără greutate conceptuală. O posibilă soluţie pentru înlăturarea diferenţei dintre denumire şi conţinut ar putea fi recunoaşterea unei nulităţi noi, sui generis, în cazul societăţii comerciale - o nulitate specială care să rămână, totuşi, ataşată conceptului general de nulitate.