Este bine cunoscut că conceptul de dezvoltare durabilă (sustenabilă) s-a cristalizat în timp, pe parcursul mai multor decenii, în cadrul unor dezbateri ştiinţifice aprofundate pe plan internaţional şi a căpătat valenţe politice precise în contextul globalizării. Astfel, drept punct de reper în edificarera acestui concept a servit Raportul Clubului de la Roma, intitulat ,,Limitele creşterii” (Raportul Meadows) și făcut public în anul 1972, în care au fost sintetizate datele privind evoluţia a cinci parametri: a) creşterea populaţiei; b) impactul industrializării; c) efectele poluării; d) producţia de alimente; şi e) tendinţele de epuizare a resurselor naturale), sugerând concluzia că modelul de dezvoltare practicat în acea perioadă nu poate fi susţinut pe termen lung. Ulterior, această problematică a preocupat comunitatea internaţională începând cu prima Conferinţă a ONU asupra Mediului (Stockholm, 1972), s-a elucidat în Raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare, instituită în 1985 (Raportul G.H. Bruntdland, denumit şi ,,Viitorul nostru comun”) și s-a abordat la cel mai înalt nivel la Conferinţa Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare Durabilă de la Rio de Janeiro (1992), la Sesiunea Specială a Adunării Generale ONU şi adoptarea Obiectivelor Mileniului (2000), la Conferinţa Mondială pentru Dezvoltare Durabilă de la Johannesburg (2002) și multe alte foruri internaționale. Ultimul for din aceată serie, consacrat problemelor dezvoltării durabile, reprezintă Summitul de New York privind Dezvoltarea Durabilă din 25 septembrie 2015, în cadrul căruia statele- membre ale ONU au adoptat Agenda de Dezvoltare Durabilă – 2030, care include un set din 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, pentru a pune capăt sărăciei, a lupta cu inegalitatea și injustiția și pentru a soluționa problemele ce țin de schimbările climatice până în anul 2030. Actualmente, Conceptul de dezvoltare durabilă reprezintă rezultatul unei abordări integrate a factorilor politici şi decizionali, în care protecţia mediului şi creşterea economică pe termen lung sunt considerate complementare şi reciproc dependente. Componentele de bază ale strategiei de dezvoltare durabilă sunt: stabilizarea creşterii demografice; reducerea dependenţei de petrol; promovarea resurselor regenerabile de energie; conservarea solului; protejarea sistemelor biologice; reciclarea materialelor şi deşeurilor. La nivel național, dezvolarea durtabilă a fost reflectată untr-un șir de documete politice și juridice, printre care un loc special ocupă Hotărârea Guvernului nr. 301 din 24.04.2014, prin care a fost aprobată Strategia de mediu pentru anii 2014-2023 şi Planul de acţiuni pentru implementarea acesteia [1]. Printre obiectivele specifice, enunțate în pct. 4 al Strategiei se regăsește și crearea sistemelor integrate de gestionare a deşeurilor şi substanţelor chimice, care să contribuie la reducerea cu 30% a cantităţilor de deşeuri depozitate şi creşterea cu 20% a ratei de reciclare până în anul 2023. Cu referire la acest obiectiv, enunțăm că în Republica Moldova există multiple probleme ce rezidă din managementul prost al deşeurilor și substanțelor chimice, care constituie un obstacol eminent în procesul de dezvoltare durabilă. Astfel, conform datelor expuse în Strategia de mediu, anual, prin intermediul serviciilor de salubrizare din localităţile urbane, se transportă la depozitele de deşeuri menajere solide circa 1144-2303 mii m3 de deşeuri. Evidenţa statistică a volumelor deşeurilor acumulate în depozite nu se efectuează, există doar unele date estimative referitoare la volumul total de deşeuri menajere solide acumulate în depozite – circa 30-35 mil. tone. Cu toate că numai 10% din depozitele de deşeuri menajere solide sunt autorizate, acestea nu corespund exigenţelor de mediu. Deşeurile toxice prezintă un pericol deosebit pentru mediu şi pentru sănătatea populaţiei. Cantitatea deşeurilor de acest tip formate în anul 2011 a constituit 528 de tone, stocurile totale ajungând la 6,1 mii tone. Deși se atestă o scădere a cantităţii de deşeuri utilizate, neutralizate, totodată se observă şi o creştere a cantităţii de deşeuri expediate la rampele de depozitare şi cele transmise altor întreprinderi, fapt ce se explică prin stoparea procesului de valorificare a deşeurilor în diferite sectoare industriale. Alt aspect negativ al gestionării neadecvate a deşeurilor îl constituie faptul că multe materiale reciclabile şi utile sunt depozitate împreună cu cele nereciclabile, astfel pierzându-se o mare parte a potenţialului lor de a fi reciclate şi reutilizate ulterior (hârtie, sticlă, metale, materiale plastice). Printre alte probleme identificate ce țin de gestionarea deșeurilor vom enunța: stocarea/depozitarea deşeurilor în locuri necorespunzătoare, nerespectarea cerinţelor ecologice, numărul mare de depozite şi gunoişti neautorizate, care nu corespund cerinţelor; existenţa stocurilor învechite de poluanţi organizatorici persistenţi şi substanţe chimice, precum şi a terenurilor contaminate cu aceste pesticide, bifenili policloruraţi şi alte substanţe chimice; insuficienţa infrastructurii, serviciilor şi a capacităţilor de gestionare a deşeurilor; lipsa sistemelor integrate de gestionare a deşeurilor şi a substanţelor chimice conform cerinţelor internaţionale; lipsa clasificărilor conform standardelor internaţionale a substanţelor chimice şi deşeurilor; lipsa responsabilităţii din partea autorităţilor publice locale pentru soluţionarea problemelor managementului deşeurilor la nivel local. Agravarea problemei deşeurilor, în special a deşeurilor municipale, este generată de modul defectuos în care sunt soluţionate în prezent dificultăţile ce apar la diferite etape de procesare și, în special, de stocare a deşeurilor. Evacuarea deşeurilor la gunoişti rămâne a fi o modalitate principală de eliminare a acestora, dar care nu poate fi considerată ca metodă eficientă și capabilă de a promova strategia de dezvoltare durabilă. Evenimentele de ultima oră, legate de transportarea și stocarea deșeurilor la poligonul din com. Bubuieci și protestele localnicilor, direcționate spre stoparea depozitării acestora, demonstrează pe cât de acută este problema în cauză în special, în mun. Chișinău. Depozitarea pe sol, ca cea mai răspândită metodă de tratare a deşeurilor menajere – reprezintă o sursă importantă de poluare a solului şi a apelor subterane. În acest context, salubrizarea localităţilor, managementul deşeurilor urbane şi rurale reprezintă un obiectiv important al autorităţilor publice centrale şi locale. Astfel, prin prevederile Strategiei de gestionare a deşeurilor în Republica Moldova pentru anii 2013-2027, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.248 din 10 aprilie 2013 [2] și Legii deșeurilor nr. 209 din 29 iulie 2016 [3], sunt responsabilizate autoritățile publice de diferit nivel în scopul reării unui sistem eficient de gestiune integrată a deşeurilor prin: colectare, asigurare etapizată a condiţiilor pentru colectare separată, transportare, valorificare şi eliminare finală a deşeurilor, în conformitate cu prevederile legale. Actualul cadru legislativ urmează să asigure gestionarea integrată a substanţelor chimice pe întreg ciclul de viaţă, clasificarea, ambalarea, etichetarea, înregistrarea substanţelor şi a amestecurilor, restricţionarea anumitor substanţe chimice, inclusiv a celor periculoase, reglementând responsabilităţile autorităților, producătorului/importatorului, altor agenți economici și cetățeni. În final, vom constata că crearea unui sistem de management integrat și eficient al deşeurilor, aliniat la practicile de gestionare a deşeurilor ale Uniunii Europene, presupune: – consolidarea cadrului legal, instituţional şi informaţional adecvat în materie; – reducerea la minimum a efectelor negative ale generării şi gestionării deşeurilor asupra sănătăţii populaţiei şi asupra mediului; asigurarea prevenirii poluării şi reducerea impactului negativ al stocurilor şi deşeurilor periculoase asupra componentelor de mediu şi sănătăţii umane; – reducerea consumului de resurse şi favorizarea aplicării practicilor de ierarhie a deşeurilor; – reducerea semnificativă a cantității de deşeuri depozitate pe terenuri/platforme de gunoi prin dezvoltarea infrastructurii regionale de eliminare a acestora; – încurajarea reutilizării, recuperării şi reciclării materialelor în favoarea valorificării energetice a deşeurilor.