Întru realizarea stabilității raporturilor jurdice într-o societate, este nevoie de existența statului de drept și democratic. Menținerea și consolidarea statului de drept și democratic se realizează prin menținere la temelie a mai multor principii de drept prin care se regăsește și principiul separației puterilor în stat. Drept consecință, independența puterii judecătorești va reprezenta acel echilibrul al raporturilor juridice pentru dezvoltarea societății. Astfel, în urma adoptării la 27.08.1991 a Declarația de Independență a Republicii Moldova, sistemul judecătoresc a moștenit structura de activare după modelul sovietic, fără a fi reformat conform aspirațiilor spre care tindea noul stat. Sistemul judiciar moștenit de la bolșevici nu garanta independența juridică și nu distingea o separare clară a celor trei puteri într-un stat de drept. Astfel sistemul judiciar bolșevic nu îndeplinea garanțiile constituționale pentru apărarea depturilor și libertăților fundamentale ale omului. Rămășițele sistemului justițiabil bolșevic păstra în continuare ca figură principală a procesului (anchetatorul) cu pârghiile administrative de influență, din motivul că ancheta penală ca formă şi etapă în procesul de exercitare a justiţiei, chemată să cerceteze şi să stabilească părţile componente ale acţiunii criminale în condiţiile regulilor de procedură penală, continuă să funcţioneze în subordonarea neprocesuală şi multilaterală. În cadrul examinării cauzelor, indiferent de natura lor, nu se apăra dreptul la un proces echitabil, adică principiul contradictorialității nu se întâlnea. Nefuncționarea independenței justiției nu garantează o dezvoltare continuă și durabilă a statului, care este condiționată de anumiți factori de ordin juridic, material și social, care au impus efectuarea reformei judiciare și de drept în Republica Moldova. Astfel reformarea justiției în Republica Moldova a întârziat, reforma independenței justiției a început prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.152 din 21 iunie 1994, prin care se urmărea crearea unui organ special care să asigure idependența și buna funcționare a justiției, adică formarea Consiliului Superior al Magistraturii [1]. Reprezentând cea mai importantă perioadă a reorganizării interne a statului, trecerea de la sistemul bolșevic la sistemul democratic bazat pe separarea puterilor în stat și a statului de drept. Hotărârea adoptată de legiuitorul Republicii Moldova avea drept scop revizuirea Constituantei și reorganizarea sistemului judecătoresc, prin efectuarea reformei judiciare și de drept. Urmărind scopul principal de creare a unui organ special pentru asigurarea independenței puterii judecătorești, stabilirea garanțiilor și formelor de autoadministrare a judecătoriilor, constituirea sistemului judiciar și efectuarea controlului asupra activității judecătorilor. Totodată, pe lângă consiliu vor fi formate: 1. Comisia de acordare a gradului de calificare a judecătorilor, numit Colegiul de calificare; 2. Comisia care va examina cazurile de responsabilitate administrativă, disciplinară şi penală a judecătorilor, numit Colegiul disciplinar. Astfel Consiliul Superior al Magistraturii este un organ constituțional special care are drept scop să asigure independența puterii judecătorești, conturând astfel hotarele și formele autoadministrării instanțelor judecătorești, constituirea sistemului judiciar și asigurarea inamovibilității judecătorilor numiți de către Președintele Republicii Moldova (judecătorii și curți de apel) și Parlamentul Republicii Moldova (Curtea Supremă de Justiție) la înaintarea CSM-ului. De-a lungul timpului, Consiliul Superior al Magistraturii a suportat mai multe restructurări, astfel întru realizarea independenței acestuia, legiuitorul a ajuns la următoarea formulă de 12 membri dintre care: 6 membri aleși din rândul judecătorilor de către Adunarea Generală a Judecătorilor, 3 membri din rândul profesorilor de drept titulari aleși de Parlament și 3 membri de drept – Președintele Curții Supreme de Justiție, Procurorul General și Ministrul Justiției. Totodată, existența unei reglementări rigide și transparente din partea legiuitorului cu privire la procedura și condițiile ce trebuie să le îndeplinească un candidat pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, ar aduce încrederea societății civile în justiția Republicii Moldova. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii sunt investiți cu un mandat pe termen de 4 ani. În lipsa unei anumite reglementări din partea legiuitorului, membrii aleși din rândul magistraților de către Adunarea Generală a Judecătorilor pot fi reînvestiți în această funcție de nenumărate ori, pe când membrii Consiliului Superior al Magistraturii din rândul profesorilor de drept titulari nu pot fi aleşi pentru două mandate consecutive [2]. Considerăm că situația aplicabilă membrilor CSM-ul din rândul profesorilor de drept titulari urmează să fie reglementată și pentru membrii magistrați. Totodată, membrii de drept ai CSM-ului ocupă această funcție pe perioada deținerii funcției de Președinte al Curții Supreme de Justiție, de Procuror General sau de Ministru al Justiției. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii nu au dreptul să exercite nicio altă funcție din domeniul privat ori public, cu execepția funcțiilor didactice din învățământul superior. Astfel membrilor Consiliului li se aplică normele legale referitoare la incompatibilitățile și interdicţiile magistraților, cu excepția membrilor de drept. Consiliul Superior al Magistraturii – este un organ permanent de autoadministrare judecătorească care se întrunește în plen. Pe lângă Consiliu mai activeză patru entități care se supun acestuia întru realizarea obiectivelor, și anume: Colegiul pentru selecția și cariera judecătorilor, Colegiul de evaluare a performanţelor judecătorilor; Colegiul; Inspecţia judiciară. În sfera de atribuții a Consiliului Superior al Magistraturii se regăsesc în principal atribuții adminisrative, însă el mai are și o competență legislativă ce ține de elaborarea actelor normative secundare și totodată deține o competența jurisdicțională în materia disciplinară asupra magistraților. Principala competență a Consiliului Superior al Magistraturii o reprezintă – recrutarea magistraților, promovarea magistraților, transferarea și detașarea magistraților și, totodată, eliberarea acestora din funcție. Totodată, organul independenței justiției deține o putere decisivă în formarea inițială și continuă a magistraților, precum și a cadrelor instituțiilor jurisdicționale, prin adoptarea de metodologii coordonate cu Insititutul Național al Justiției care urmează să le execute în formarea acestora. Predestinarea principală a Consiliului Superior al Magistraturi este securitatea judecătorilor și membrilor acestuia contra oricarei ingerințe de natură să știrbească din independența sau imparţialitatea acestora în înfaptuirea actului justitiei și să elimine neîncrederea în echitabilitatea justiției. Acest organism independent vegheză activitatea magistraților prin asigurarea respectării legii şi a criteriilor de competenţă şi etică profesională în desfăşurarea carierei magistraţilor. Consiliul Superior al Magistraturii este un organ permanent de autoadministrare judecătorească, ce urmărește asigurarea condițiilor organizatorice și de imparțialitate a instanțelor în desfășurarea actului justițiabil, prin securizarea sectorului de ingerințele exterioare administrative și influențele din partea actorului politic.