Contractul de vânzare la distanță este un act juridic de dispoziție care presupune faptul că cumpărărtorul și vânzătorul se bucură de capacitate de exercițiu deplină. O caracteristică indispensabilă a raporturilor la distanță constă în faptul că părțile contractante nu se întâlnesc, iar încheierea, modificarea și revocarea contractului au loc prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță. În aceste circumstanțe comerciantul, datorită metodelor de contractare utilizate, aproape niciodată nu știe cu certitudine cine comandă sau procură bunurile sau serviciile la distanță. În calitate de cumpărărtor, contractul de vânzare-cumpărare la distanță îl pot încheia cetățenii străini și apatrizi fără restricții speciale. Totodată, acest subiect trebuie să aibă o calitate specială de consumator pentru a se bucura de protecție oferită de Legea privind drepturile consumătorilor la încheierea contractelor nr. 8 din 26.02.2016 [1]. Problemă identificării cumpărărtorului persistă îndeosebi în cazul în care cumpărătorul nu a atins vârsta de majorat, este limitat sau lipsit de capacitatea de exerciţiu în baza hotărîrii judecătoreşti sau în cazul în care cumpărătorul procură bunurile la distanță care pot fi folosite în mod direct sau inderect în scopurile criminale. În raporturile de comerț internațional, problema capacității se complică și mai mult datorită faptului că pentru persoanele fizice, vârsta majoratului nu este identică în toate statele [2, p. 176]. Deci consumătorul poate să nu se bucure de capacitate de a contracta, consimţământul lui poate fi viciat, iar scopurile lui pot fi ilegale. Atunci cum poate fi verificată capacitatea de exerciţiu, consimțământul precum şi scopurile urmărite de cumpărător în cadrul tranzacțiilor la distanţă? Actualmente, în practica și literatura de specialitate nu există un răspuns clar la această întrebare. Majoritatea metodelor de identificare a cumpărătorului și verificării capacității de exercițiu nu sunt universale şi nu pot fi aplicate în toate formele de vânzare la distanţă. Problema identificării părții contractante în raporturile la distanță se agravează prin faptul că unii savanţi pun la dubii valabilitatea contractelor încheiate în cazul în care o parte contractantă nu poate fi veridic identificată [3, p.34]. Nu putem să nu remarcam faptul că Legea nr. 8 din 26.02.2016 şi alte acte normative speciale nu conțin vreo prevedere legală care ar reglementa necesitatea sau obligaţia identificării consumătorului concret în raporturile de vânzare la distanță. Reieșind din aceste premise apare o necesitate strigentă de a elabora unele metode clare și transparente de identificare a părților contractante în raporturile de vânzare-cumpărare la distanță. În țările dezvoltate au fost deja elaborate unele metode reușite de identificare a părților contractante în cazul în care ei încheie contractele prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță electronice. Actualmente, în lumea virtuală este răspândită practica de înregistrare a persoanelor care doresc să procure un produs sau serviciu de pe Internet. Astfel, unele site-uri cer înregistrarea persoanelor care doresc să cumpăr un produs sau serviciu prin introducerea seriei de date de identificare înainte de a continua procesul de cumpărare. Totodată, comerciantul nu verifică şi nici nu este obligat să verifice veridicitatea acestei informaţiei, ceea ce duce în majoritate cazurilor la introducerea unor date eronate sau false. Cumpărătorul poate avea nume virtuală sau identificarea electronică a peronalităţii total diferită de cea reală [4, p. 15]. Alta metoda de identificare a părții contractante este utilizarea semnăturii electronice. În conformitate cu art. 2 al legii privind semnătura electronică şi documentul electronic, semnătura electronică simplă este semnătura electronică utilizată ca metodă de autentificare, fără a face trimitere exclusiv la semnatar [5]. Astfel, semnătura electronică simplă nu poate fi utilizată ca element de identificare a părţii contractante. În comparație cu semnătura electronică simplă, semnătura electronică avansată necalificată și avansată calificată pot fi utilizate pentru identificarea cumpărătorului în raporturile cercetate. Totodată, utilizarea semnăturii electronice în raporturile virtuale se bazează pe principiul libertății alegerii şi utilizării oricărui tip de semnătură electronică, dacă actele normative sau acordul părţilor nu prevăd cerinţa de utilizare a unui tip concret de semnătură electronică, în corespundere cu obiectivele de utilizare a acesteia. Așadar, utilizarea semnăruii electronice ca element de identificare în raporturile de vânzare-cumpărare la distanță este strict voluntară, cu excepția cazurilor când legea sau acordul părților o impune. Următoarea metodă de identificare a părților contractante în cadrul comerțului electronic, care reprezintă o varietate distinctă a vânzărilor la distanță, este utilizarea buletinului electronic. Buletinul de identitate electronic este actul de identitate de uz intern, o versiune nouă a buletinului de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova care conţine un cip electronic. În ambele cazuri se aplică stipulările Legii privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte [6]. Astfel, buletinul electronic prezintă o modalitate avansată și modernă de identificare a persoanei și autentificare a actelor juridice incheiate. Totodată, această metodă de identificare poate fi folosită doar în cazul în care părțile o consimt în mod expres, deoarece nu există oarecare prevederi legale care ar obliga cumpărărtorul să prezinte buletinul electronic la încheierea contractului de vânzarecumpărare la distanță. Pornind de la cele relatate, actualmente în practica mondială sau națională de vânzări la distanță lipsește un mecanism unic și universal de stabilire a identității cumpărărtorului. Totodată, prin cercetarea practicii judiciare naţionale şi internaţionale nu a fost găsit niciun caz de declarare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare la distanţă pe motivul lipsei consimţământului sau imposibilității identificării părții contractante, deşi numărul acestor contracte creşte în progresie geometrică în toată lumea. Unii cercetători străini și-au expus părerea precum că ignoranța problemei capacității va fi scuzabilă pentru acele acte care sunt încheiate rapid, sau care sunt obișnuite părților, și pentru toate actele în care verificarea amănunțită a capacității ar constitui o veritabilă greutate pentru comerț liber. În opinia acestor savanți, un contractant poate ignora în mod legitim faptul că co-contractantul său străin nu se bucură de o capacitate deplină [7, p. 177]. Totodată, această ignoranța nu este scuzabilă în toate cazurile, iar pericolul comandării produselor ,,nepotrivite” de persoanele ,,nepotrivite” rămâne iminent în domeniul vânzărilor la distanță. Pentru identificarea certă şi veridică a părţii contractului de vânzare-cumpărare la distanţă putem să propunem includerea în textul contractului încheiat a clauzei privind oferirea informaţiei mai confidenţiale decât numele şi prenumele, cum ar fi seria şi numărul buletinului de identitate. Bineînţeles, în aceste circumstanţe trebuie să fie aplicabile toate garanţiile oferite de legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal.