În virtutea dispoziţiei ministeriale din 1 iulie 1884, Gimnaziul de Băieţi din Chișinău, înfiinţat în 1871, este transformat în liceu, devenind Liceul nr. 2 de Băieţi din Chișinău (după 1918 – Liceul de Băieţi „Mihai Eminescu”). La 21 decembrie 1892, directorul acestui liceu, N.S. Alaev, a prezentat Secţiei de construcţii a Cârmuirii Guberniale a Basarabiei patru proiecte privind construirea clădirii pentru liceu, elaborate de arhitectul Circumscripţiei de Învăţământ Odesa, D. Mazirov: a faţadei principale, a faţadei laterale, a subsolului și a două caturi1 . Secţia de construcţii le-a aprobat prin procesul-verbal din 5 martie 18932 . Lucrările de zidire a clădirii le-a executat, în calitate de antreprenor, negustorul chișinăuian G.A. Pronin, iar misiunea de a supraveghea bunul mers al acestor lucrări a avut-o arhitectul G.S. Lozinski3 . Clădirea impunătoare a liceului, cu două nivele, a fost dată în folosinţă la 1 iulie 1895. Ulterior, direcţia acestei instituţii de învăţământ a iniţiat demersurile necesare în vederea înălţării unei biserici în curtea liceului. Drept urmare, la 17 iunie 1899, Consistoriul Duhovnicesc din Chișinău a înaintat Secţiei de construcţii spre aprobare proiectul bisericii preconizate, în care era prevăzută construirea unui cavou de piatră pentru ctitorul acestui locaș sfânt, Constantin Namesnic. Examinându-l, Secţia de construcţii l-a aprobat prin procesul-verbal din 25 iunie 18994 . La 14 iunie 1900, Secţia de construcţii a vizat devizul de cheltuieli pentru executarea lucrărilor de ridicare a bisericii5 . Tot în acest an, în ziua de 27 august, a fost pusă piatra de temelie a bisericii. Fiind înălţată, biserica cu hramul Sf. Împăraţi Constantin și Elena a fost sfinţită la 19 mai 19026 (actualmente, biserica Schimbarea la Faţă). Ctitorul bisericii, Constantin Namesnic (corect: Namesnicu, nume de familie ortografiat în pronunţare rusească Namestnic) este originar din Teleșeuca, sat din părţile Sorocii. Gh. Bezviconi a scris în privinţa purtătorilor acestui nume de familie din Basarabia: „Namesnicu, români, urmașii unui namesnic – locţiitor de ispravnic dintr-un ocol de pe malul Nistrului. Fraţii Constantin, ctitor al bisericii Liceului nr. 2 din Chișinău, și Mihail, fiii lui Alexandru, moșieri în judeţul Soroca, la Boroseni, Mereșeuca, Lencăuţi, Niorcani, Teleșeuca, Sevirova și Măgura. Sora lor, Anica Al. Crușevan, a zidit o capelă la Boroseni”7 . De remarcat că lexicul limbii române conţine cuvântul „namesnic/namestnic”, cu semnificaţia de locţiitor sau reprezentant al unui funcţionar într-o funcţie importantă (laică sau ecleziastică) din ţările române8 . Cei care exercitau această funcţie erau oameni pricepuţi, de încredere și înlocuitori pe care dregătorii obișnuiau să-i aibă9 . Constantin Namesnic își trăgea originea dintr-o familie de mazili, care dispunea de carte de mazil eliberată la 3 noiembrie 1801 de cancelaria domnului Moldovei, Alexandru Suţu, și recunoscută de autorităţile ţariste prin certificatul din 19 noiembrie 1817 al Comitetului Provizoriu al Basarabiei10. În cadrul recensământului fiscal din 1835, realizat de autorităţile ţariste, în satul Teleșeuca, judeţul Hotin11, a fost înregistrată familia mazilului Sandu Ioan Namesnic, în vârstă de 60 de ani: soţia sa Sofia, de 45 de ani, și copiii lor: Dumitru, de 31 de ani (căsătorit cu Ileana, de 18 ani), Vasile, de 17 ani, Maria, de 15 ani, Ioan, de 12 ani, Ana, de 10 ani, Mihail, de 7 ani, Irina, de 5 ani, și Constantin, de 3 ani12. Potri vit unei surse recente, Constantin s-a născut la 8 iunie 1832, fiind botezat la biserica din satul Visoca13. La 10 mai 1840, Sandu Namesnicul semnează o diată pe numele fiului său Dumitru, prin care testează următoarele: „Hotărăsc prin aceasta ca numitul meu fiu Dimitrie să să înpărtășască la moșia Borosănii de la ţinutul Sorocii, cumpărată de mine de veci de la boierul din Moldavia spatarul Andrieș Bașotă, i cu parte frăţească di o potrivă cu ceilanţi copii ai mei parte bărbătească, adică pi viaţa me cât și după moarte me să-și primească venitul părţii sale de pământ, trăgându-și cheltuielile ci vor fi pentru ace moșie iarăși parte dreaptă frăţească. Iar după sfârșitul meu va fi în dreptate a intra deplin stăpân pe partea sa împreună cu ceilanţi fraţi și să stăpânească în veci din neam în neam cliromonicești, fără să aibă atât Dimitrie cât și ceilanţi fraţi ai lui voi a-și înstrăina prin orice chip partea sa către vreo altă faţă străină și a se dezbina unul di altul di la frăţeasca lor stăpânire și fără a se amesteca la pământul meu măcar vreunul din fraţi ci iarăși l-am cumpărat în moșia Tilișovca de la neamul Necurescu, care alcătuiește giumătate din tot trupul moșiei Tilișovca, ţinutul Sorocii, care pământ rămâne în partea fiicelor mele”14. În 1843, urmașilor mazilului Sandu Namesnic, care locuiau în Teleșeuca, le aparţinea moșia satului Boroseni, judeţul Soroca15. După absolvirea Școlii Judeţene din Bălţi, Constantin Namesnic s-a angajat în Biroul de Desen Cadastral al Basarabiei16, în care a început să-și desfășoare activitatea practică de la 3 decembrie 1852. Pe data de 3 decembrie 1854 a susţinut examenul pentru ocuparea postului de desenator superior. La 16 iulie 1856, el este transferat în Cancelaria Guvernatorului Militar al Basarabiei, iar de aici, la 22 noiembrie 1858, conform solicitării sale, – în Cancelaria mareșalului nobilimii din Circumscripţia Soroca-Iași. În 1867 era holtei și avea în proprietate partea moștenită de la tatăl său din cuprinsul moșiilor Boroseni și Teleșeuca, judeţul Soroca17. În decembrie 1869 a demisionat și nu a deţinut funcţii publice până în ianuarie 1882, când a fost desemnat ca membru de onoare al Epitropiei Guberniale a Orfelinatelor din Basarabia, unde activa și în 189518. Prin actul de vânzare-cumpărare din 29 februarie 1872, Constantin Namesnic a cumpărat de la negustorul din Chișinău Moișe Ios Ţukerman o parte din moșia satului Sevirova, judeţul Soroca, pe care acesta din urmă o cumpărase, la 29 iulie 1870, de la Constantin Ioan Cecherul-Cuș19. La 23 aprilie 1872, Constantin Namesnic s-a căsătorit cu Ecaterina, de 28 de ani, fiica lui Onisim Macar Donică-Iordăchescu20. Apoi, la 19 ianuarie 1883, el se căsătorește a doua oară, cu Eugenia, de 28 de ani, fiica lui Pavel Tverdohlebov, care, la 21 septembrie 1884, a decedat, fiind bolnavă de tuberculoză21. În 1895, fiind de 62 de ani, Constantin Namesnic era căsătorit a treia oară, avea un fiu pe nume Victor și poseda două moșii cumpărate: moșia satului Măgura, judeţul Bălţi (1 200 de desetine), și un sector din moșia satului Sevirova, judeţul Soroca (apr. 600 de desetine)22. Constantin Namesnic a stăpânit o parte din moșia Sevirova până la 26 octombrie 1898, când a vândut-o Nadejdei Gh. Pleșkov, soţia rotmistrului în retragere Nicolae Pleșkov. În actul notarial se menţionează că acest teren, cu suprafaţa de 516 sau 517 desetine, se învecina cu moșiile satelor Izvoare și Răduleni, cu o altă parte din moșia satului Sevirova și râul Căinari23. În anul 1902, când a fost încheiată construcţia bisericii din Chișinău pe care a ctitorit-o, Constantin Alexandru Namesnic era tutore de onoare al Liceului nr. 2 de Băieţi din Chișinău. La 22 decembrie 1902, Constantin Namesnic a cumpărat de la Alina Boleslav Roșkovskaia, soţie de general-locotenent, casa ei proprie din Chișinău, situată pe stradela Kolodezny (actualmente, strada A. Corobceanu), pe care aceasta o cumpărase, în 1895, de la negustorul Ioin Faibișev Reidel24. Constantin Namesnic a trecut la cele veșnice în dimineaţa zilei de 6 noiembrie 1905, fiind înmormântat în cripta din incinta bisericii Sf. Împăraţi Constantin și Elena din Chișinău, pe care a ctitorit-o.