În centrul atenției noastre se află un exemplu al muzicii vocale de cameră semnat de Snejana Pîslari pe versurile lui Nicolae Labiș cu titlul Dans. Nicolae Labiş (1935-1956) este un poet din spațiul românesc cu un talent remarcabil al cărui poezie se deosebește printr-o stare de revelație melancolică, printr-un lirism aparte. Linia melodică a romanței este foarte lină și se desfășoară treptat, implicând sunetele tonalității sol minor natural și armonic. Acompaniamentul instrumental este destul de tipic pentru tradiția clasică: compozitoarea implică liniile arpegiate în registrul grav, factura acordică în mâna dreaptă, armonia destul de clară care se percepe ușor de către ascultător. Sub aspect modal-tonal melodia tinde spre tonul central – sunetul sol, creând o imagine a frunzei luate de vânt. Menționăm structura destul de mozaică a formei, a cărei fiecare compartiment are limitele bine conturate. În fiecare dată se observă schimbarea tipului de factură, și ceea ce este mai important, maniera de redare a textului poetic. Astfel, strofa a doua pe cuvintele Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi./ Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse, pune accentul pe partida pianului, în timp ce linia melodică nu este scrisă de compozitoarea fiind substituită cu declamație.   Partida pianistică are un aspect ilustrativ, redând cu mijloace de expresivitate muzicală imaginea naturii descrisă de poet. Scriitura tipic romantică se exteriorizează printr-o factură multistratală bogată, cuprizând aproape tot diapazonul pianului. De la pianist aici se cere nu doar  o tehnică desăvărșită, ci și posedarea paletei sonore, măiestria de a crea o textură fluidă, strălucitoare, cu specificul sonor inedit. Deși următoarea secțiune (pe cuvintele Mâine dimineaţă o să fim străini,/Vei privi tăcută mâine dimineaţă) seamănă cu ceea incipientă, aici se observă dezvoltarea melodică și armonică, aplicarea unui tip nou al facturii pianistice cu accentele pe timpii slabi, sincoparea, unitățile acordice plasate în registrul mediu, care contribuie la dinamizează sonoritații generale a miniaturii vocale. Pe cuvintele Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu,/Când mi-am plâns iubirea destrămată-n toamnă, revine declamația și materialul muzical din secțiunea a doua care introduce o nouă versiune a facturii muzicale.  Urmează repriza primei secțiuni (Pe când eu voi trece sub castani roșcați/ Cu-mpietrite pietrite buze, palid, pe cărare). Încheiere instrumentală repetă cu o mică lărgire materialul preludiului instrumental, finalizând acest tablou vocal-instrumental unic. Construcția miniaturii cameral-vocale Dans exploatează legitățile variațiunilor duble. După expunerea a două variațiuni pe ambele teme apare variațiunea pe prima temă având funcția de încheiere, de totalizare a imaginilor romanței. Fiind înconjurată de interludiu și postludiu instrumental arhitectonica miniaturii vocale pare una echilibrată. Menționăm  natură caleidoscopică  a acestei forme, lipsa de simetrie confirmată prin mărimea diferită a secțiunilor instrumentale (4 și 6 măsuri respectiv), precum și a secțiunilor b (14 și 10 măsuri respectiv). Concomitent, secțiunile a care fiind identice ca volum (8 măsuri) contrabalansează structura generală a miniaturii. Implicarea declamației în conceptul miniaturii cameral-vocale Dans pe versurile lui N. Labiș dezvăluie aspirația compozitoarei Snejana Pîslari spre procedeele componistice mai puțin tradiționale.