Opera diversă și bogată, lăsată de G.V. Madan, ocupă un loc de seamă în istoria culturii basarabene a secolului trecut. Dar configurația netă a meritelor sale, sensul contribuției aduse în domenii diverse, la care a lucrat, rămân încă în bună măsură de studiat. Pentru G.V. Madan, ironia sorții i-a pregătit metafore dintre cele mai surprinzătoare, dar și mai greu descifrabile, dezlegabile din fuiorul subtil al necruțătoarelor Parce, al celor trei divinități din infern, despre care se crede că prima toarce, a doua deapănă, iar a treia taie firul vieții omului. Atât de încâlcit a fost depănat fuiorul destinului lui G.V. Madan, că trebuia să i se stingă lumina ochilor, pentru a o aprinde peste ani și a înțelege adevărata valoare și menirea dumnealui pe acest pământ. G.V. Madan este cel care a dăltuit cuvântul scris, iar cuvântul scris, plătit cu sânge și pribegie, obligă. Opera sa a propus un fond bogat în mai multe domenii spirituale, dar unele dintre ele sunt mai puțin cunoscute sau, mai bine zis, mai puțin răspândite, cum este domeniul etnografic. Nu știu dacă G.V. Madan lucra cu chestionarele elaborate de școala prof. D. Gusti sau poate s-a condus de chestionarele lui B. P. Hașdeu, cu care era un bun prieten, însă în monografia Un sat basarabean de Codru: Trușenii, vine cu un bogat și amănunțit material etnografic. Aici sunt cuprinse mai toate domeniile științei etnografice, unele mai pe larg, altele mai îngust, iar termenii locali și atestările documentare din studiile sale au o importanță incontestabilă în dezvoltarea științei etnografice.