În articolul de faţă se face o încercare de a explica un paradox al economiei de piaţă, în general, şi al pieţei muncii, în special, şi anume: ce se întâmplă cu necesarul permanent şi foarte acut de resurse de muncă, vis-à-vis de existenţa unei rate a şomajului destul de ridicată întâlnită în ţările mai puţin industrializate, dar şi în rândul ţărilor dezvoltate. În opinia autorilor, nedepistarea la timp a numărului celor neocupaţi poate declanşa aleatoriu o criză – răbufnire cu un efect, de multe ori, devastator. Evident, aceste aspecte negative, care apar pe piaţa muncii, sunt determinate de particularităţile controlabile sau mai puţin controlabile datorită „flexibilităţii pieţei”, pe de o parte, şi a „rigidităţii legislaţiei” pentru securitatea locurilor de muncă, pe de altă parte.