Relativ recent, la 24.12.2012, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova a adoptat Hotărârea nr.11 cu privire la practica judiciară în cauzele penale referitoare la infracţiunile săvârşite prin omor (art.145-148 CP RM) [1] (în continuare – Hotărârea Plenului CSJ nr.11/2012). Analiza acestei hotărâri a permis identificarea mai multor explicaţii criticabile, a căror aplicare ar putea avea ca efect orientarea greşită a practicii judiciare în cauzele penale referitoare la infracţiunile prevăzute la art.145-148 CP RM. Astfel, în primul rând, provoacă nedumeriri unele explicaţii, conţinute în Hotărârea Plenului CSJ nr.11/2012, care vizează delimitarea violenţei în familie (art.2011 CP RM) de unele infracţiuni săvârşite prin omor: „Este posibil ca omorul intenţionat să fie comis de către un membru de familie asupra unui alt membru al familiei. În asemenea cazuri, aplicarea răspunderii în baza lit.c) alin.(3) art.2011 CP RM nu este necesară, acţiunile făptuitorului fiind calificate numai în corespundere cu alin.(1) art.145 CP RM. În situaţiile de acest gen, când se săvârşeşte omorul în prezenţa unor circumstanţe agravante, specificate în alin.(2) art.145 CP RM, urmează calificarea numai în corespundere cu prevederile literei respective din alin.(2) art.145 CP RM” (pct.3)); „Dacă mama comite omorul propriului copil, care nu are calitate de nou-născut, atunci faptele pot fi calificate în baza lit.c) alin.(3) art.2011 CP RM sau dacă persistă intenţia la omor în baza lit.e) alin.(2) art.145 CP RM” (pct.7)); „Lit.c) alin.(3) art. 2011 CP RM prevede infracţiunea de violenţă în familie, care a provocat decesul victimei, pentru care sunt aplicabile aceleaşi explicaţii din pct.10 al prezentei Hotărâri, care explică componenţa de infracţiune prevăzută de alin.(4) art.151 CP RM” (pct.11)). Autorii explicaţiilor în cauză sugerează că, în ipoteza faptei prevăzute la lit.c) alin.(3) art.2011 CP RM, făptuitorul manifestă imprudenţă (şi nu intenţie) în raport cu decesul victimei. Însă o asemenea poziţie intră în contradicţie cu însăşi esenţa juridică a violenţei, în general, şi a violenţei în familie, în particular. În contextul infracţiunilor prevăzute la art.2011 CP RM, violenţa, ca formă a agresivităţii, trebuie să presupună intenţia de a produce prejudicii unei persoane. Dacă f ăptuitorul manifestă imprudenţă faţă de prejudiciile cauzate unei persoane, respectiva faptă nu poate fi privită ca violenţă, în general, şi ca violenţă în familie, în particular.  În afară de aceasta, în cazul infracţiunilor prevăzute la art.2011 CP RM, nu este posibilă manifestarea imprudenţei, pornind de la interpretarea sistematică a sancţiunilor de la art.145, 149-152 şi 2011 CP RM. Tocmai de aceea, art.149 CP RM este cel care urmează a fi aplicat în situaţia lipsirii de viaţă din imprudenţă a unui membru al familiei de un membru al familiei. Se poate conchide că, în cazul provocării intenţionate a decesului unui membru al familiei, aplicarea răspunderii în baza lit.c) alin.(3) art.2011 CP RM exclude calificarea suplimentară în corespundere cu art.145 CP RM. În acest caz, săvârşirea omorului în prezenţa unor circumstanţe agravante, care sunt specificate în alin.(2) art.145 CP RM, nu are nici un impact asupra calificării celor comise conform lit.c) alin.(3) art.2011 CP RM. Prezenţa unor asemenea circumstanţe agravante poate fi luată în consideraţie la individualizarea pedepsei stabilite la alin.(3) art.2011 CP RM. Alte explicaţii din Hotărârea Plenului CSJ nr.11/2012, care pun în gardă, sunt cele de la pct.5.6, ţinând de interpretarea prevederii de la lit.g) alin.(2) art.145 CP RM („Omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane): „În cazul în care făptuitorul a încercat să omoare două sau mai multe persoane, dar a decedat numai una singură, răspunderea trebuie aplicată în baza art.145 alin.(1) (dacă nu sunt circumstanţe din alin.(2)), art.27 şi art.145 alin.(2) lit. g) CP al RM. Dacă făptuitorul a încercat să omoare trei sau mai multe persoane, dar au decedat numai două din trei persoane (sau trei din patru, sau patru din cinci etc.), calificarea se efectuează pentru fapta de omor săvârşită în conformitate cu art.145 alin.(2) lit. g) şi art. 27 CP al RM”. Observăm că autorii explicaţiilor citate mai sus ignoră latura subiectivă a infracţiunii, privită ca element constitutiv obligatoriu al infracţiunii. Recurgerea la incriminarea obiectivă – considerând doar numărul de victime şi ignorând intenţia făptuitorului – înseamnă nerespectarea art.15 CP RM, care stabileşte că gradul prejudiciabil al infracţiunii se determină, printre altele, conform laturii subiective a infracţiunii. Cert este că, în ipoteza analizată, intenţia făptuitorului se realizează parţial, nu integral, aşa cum şi-a dorit făptuitorul. Deci, sunt îndeplinite condiţiile stabilite în art.27 CP RM: acţiunea sau inacţiunea intenţionată este îndreptată nemijlocit spre săvârşirea omorului a două sau mai multor persoane, însă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, infracţiunea dată nu şi-a produs efectul. Nici în art.27 CP RM, nici într-o altă normă penală, nu se prevede şi nu poate să se prevadă că tentativa de infracţiune nu este posibilă în ipoteza stabilită la lit.g) alin.(2) art.145 CP RM. Legiuitorul este cel care a ales să stabilească la lit.g) alin.(2) art.145 CP RM doar numărul minim de victime, nu şi numărul maxim de victime. Ne place sau nu, dar dacă intenţia făptuitorului a fost să omoare, de exemplu, 100 de persoane, şi, din cauze independente de voinţa lui, i-a reuşit să omoare 99 de persoane, calificarea trebuie făcută oricum în baza art.27 şi lit.g) alin.(2) art.145 CP RM. Doar o asemenea soluţie asigură respectarea întocmai a literei legii.