Aderarea diferitelor țări la Uniunea Europeană și, ulterior, integrarea în Uniunea Europeană sunt evenimente sociopolitice cu mare impact asupra vocabularului. Fluxul sporit de informaţie, ce invadează lumea modernă prin diverse mijloace, fie prin creații interne – cu sau fără model străin – fie prin împrumuturi, condiţionează în mod firesc apariţia neologismelor. Numeroase sigle, acronime, calcuri din franceză şi engleză, care circulă în limba română actuală, au intrat atât în limbajele profesionale, cât şi în limba comună. Aceste unităţi lexicale, care stau la baza legislaţiei, fac parte din eurojargon. Conceptul relativ nou reuneşte termenii care exprimă politica lingvistică a Uniunii Europene. Unele elemente de eurojargon creează dificultăţi de traducere şi, în consecinţă, de utilizare.