Astăzi, oraşul se manifestă ca un sistem complex şi interactiv, generat prin acumularea unor acţiuni şi experienţe multiple, simultane şi, uneori, contradictorii: stări, etape şi straturi.Progresul social, dezvoltarea tehnică, schimbul de informaţii şi mobilitatea crescută au favorizat o libertate din ce în ce mai mare în ocuparea spaţiului. Aşadar, oraşul contemporan se prezintă ca un sistem din ce în ce mai dinamic – un proces [1].O antropologie urbană a Chișinăului nu poate face abstracție de transformările pe care le-a suferit în perioada comunistă și în perioada postcomunistă. Migrațiile sat-oraș și apoi migrațiile oraș-sat și emigrațiile sezoniere, arhitectura orașului, experiențele de zi cu zi ale celor care îl rezidau, modul în care aceștia răspund cultural [2] (adaptări și adoptări culturale) – toate aceste schimbări și evoluții pot fi percepute doar plasate în contextul evenimentelor istorice.Lucrarea de față are drept scop investigaţia transformărilor urbei noastre, din perioadă postsovietică și anume – 1990-2018. Orașul din perioada sovietică, când a fost intens urbanizat și industrializat, deznaționalizat și rusificat la toate nivelurile, în special administrația, educația, biserica și spațiul public [2]. Aceste schimbări au dus la crearea de noi subculturi, care mai apoi au participat la „modelarea” orașului în care trăim astăzi. Cum au apărut, cum s-au dezvoltat și care a fost impactul lor în arhitectura culturală generală pe care o avem în prezent în Chișinău?Într-un articol de Ger Duijzings [3], autorul trece în revistă o serie de interese posibile pentru cercetarea orașului postsovietic de astăzi, identificând patru mari teme ale cercetării:1. Observarea modului în care oamenii acționează asupra spațiilor urbane (cum le folosesc, cum le adaptează și le populează) în contextul transformărilor mediului construit, politic, economic și social al orașului postsocialist.2. Cercetarea unor aspecte precum toleranța sau cosmopolitismul unor comunități în schimbare, înțelese ca noi elite – modul în care aceste noi elite (nouveaux riches sau high life) își percep viața urbană, dileme generate de modalitățile producerii și consumului averii și de poziționările lor în structurile simbolice „vechi” ale orașului.3. Explorarea a ceea ce se numește ,,viața de noapte” (care nu înseamnă doar distracție sau activități la limita infracționalității, ci și mun­că de noapte). Viața de noapte, ca temă specific urbană, a cu­nos­cut, după cum știm, noi configurări și participări în perioada post­co­mu­nistă.4. Identificarea a ceea ce numim coduri, rutine ale experienței și con­vivialității urbane, dreptul la oraș și dreptul de a te numi orășean. Și, nu în ultimul rând, identificarea ritualurilor de urbanism partici­pa­tiv.Cercetând aceste patru direcții, putem cartografia un cotidian al urbanului și putem înțelege mai bine antropologia urbană, sugerate în contextul post-socialist.