Yoga este o practică orientală, dar care câștigă tot mai mult teren și în Occident. Mulți dintre promotorii Yoga susțin că există o așa-numită „yoga creștină” [1], bazându-se pe argumentul că sunt unele asemănări între Yoga și Isihasmul din sânul Bisericii Ortodoxe. Există oare convergență între cele două? Spre a elucida tipul relației dintre cele două practici, ar trebui să analizăm scopul fiecăreia dintre ele, restul rămânând a fi secundar. Scopul meditației, care este elementul central din Yoga, este „neutralizarea” conștiinței propriului „eu”, detașarea de propria conștiință, chiar „nimicirea ei”, lărgirea la dimensiunea conștiinței lumii devenind cosmică și impersonală, căutândstarea de Buddha (buddhata) – iluminare [2, p. 287] și eliberarea (mokșa) [3, p.136]. Practica Yoga, prin asceza și meditația ce o presupun, caută realizarea unei comuniuni. Ea se realizează, dar dintr-o perspectivă cu totul diferită de cea ortodoxă. Yoga tinde să unească yoghinul cu Universul, cu un dumnezeu apersonal, pan-cosmic, prezent în toți și toate [4]. Omul pierde sinele și atunci el devine o picătură din oceanul universal, o picătură pierdută fără cunoștință de sine. Ținta finală fiind starea de Nirvana, care este literalmente „NIMIC” [2, p. 341]. Pe de altă parte, practica ortodoxă a Isihasmului, având în centrul ei Rugăciunea inimii, la fel tinde spre realizarea comuniunii cu Dumnezeu, pe Care ortodocșii Îl concep ca o Persoană cu cunoștință de Sine, omniprezentă, dar Care nu se identifică cu creația Sa, spre deosebire de concepția yoghină. Comuniunea cu un astfel de Dumnezeu înseamnă relația nu de contopire ci de unire, o relație în care cele două identități (Dumnezeiască și omenească) își păstrează individualitatea. Dumnezeu împrumută din darurile Sale (participarea la energiile necreate) [5, p. 547], iar dacă omul se curăță pe sine, ajunge la iluminare și trece la treapta de îndumnezeire (theosis– gr.) [6, p. 67], fără ca lui să-i fie anulată unicitatea sa personală.Diferența tranșantă este aceea că în Yoga omul caută desăvârșirea prin intermediul unor practici care să-i trezească anumite puteri latente, spre a se îndumnezei fără Dumnezeu și a intra într-o stare de nonexistență (Nirvana). Pe când Isihasmul propune o cale de desăvârșire tot prin asceză,rămânând în cumuniune cu Biserica, dar nevoința pentru ortodox nu este scop în sine, ci condiție pentru a ajunge la nepătimire [4, p. 136]. Implorând ajutorul lui Dumnezeu nevoitorul știe fără Har este neputincios. El caută Împărăția lui Dumnezeu, care este o comuniune, nu vid, este, plenitudinea legăturii veșnice cu Dumnezeul personal. Argumentul de bază al celor ce văd asemănăriîn Yoga și Isihasm rezidă în faptul că cele două practici au în comun elemente similare. Să analizăm aceste aparențe. Ascensiunea yoghinului spre desăvârșire are două mari etape: pregătitoare (atitudinea moral-ascetică) și yoga propriu-zisă. Prima etapă cuprinde două trepte yamași niyama [1, p.185], care sunt o sforțare ascetică a trupului, pentru că doar cel ce a murit trupuluiși lumii e pregătit pentru meditație. În cazul ascetului orthodox, pentru îndumnezeire el trebuie să atingă două planuri: acțiunea (asceza) și contemplația. Asceza duce la nepătimire, pentru a dobândi Harul Sfântului Duh. Deosebirea fundamentală aici este că pe treptele superioare ale practicii yoga virtuțile morale nu au valoare și astfel nu sunt dobândite ulterior [2, p. 352], pe când în mistica creștinortodoxă îndumnezeirea are una din condiții desăvârșirea morală continuă. În meditație yoghinul concentrându-se pe un obiect și/sau asupra unei mantre se golește pe sine de sine, voind să se contopească cu Conștiința cosmică impersonală. În rugăciunea inimii ascetul ortodox caută să se golească pe sine, dar nu încetează el însuși a fi în unire cu Hristos. El nu caută concentrarea pe nici un obiect, ci e atent la cuvintele rugăciunii inimii, care este cerere a milei lui Dumnezeu. Un alt aspect părut asemănător legătura respirație-rugăciune. În Yoga se ia pozițiade meditație (asana) și se disciplinează respirația (pranayama) [2, p. 322] și în Isihasm ascetul ia o poziție de rugăciune și e atent în timpul rugăciunii inimii la respirație. Deosebirea este următoarea: la yoghini scopul urmăririi respirației este progresul în calea suspendării conștiinței, detașarii de ea prin tehnica respiratorie și unirii cu cea cosmică apersonală. În cazul practicii ortodoxe, ascetul leagă respirația de rugăciune și e atent la sensul rugăciunii prin intermediul respirației.Analizând aspectele comparate lesne se poate ajunge la concluzia că aceste practici sunt mai degrabă divergente decât convergente.