| Articolul precedent |
| Articolul urmator |
 |
 1375 15 |
| Ultima descărcare din IBN: 2024-02-19 15:46 |
 SM ISO690:2012MANOLII, Adela. Aspecte privind derivatele verbale în -isi. In: Integrare prin cercetare şi inovare.: Ştiinţe umanistice , 10-11 noiembrie 2014, Chișinău. Chisinau, Republica Moldova: Universitatea de Stat din Moldova, 2014, R, SU, pp. 75-78. |
| EXPORT metadate: Google Scholar Crossref CERIF DataCite Dublin Core |
| Integrare prin cercetare şi inovare. R, SU, 2014 |
||||||
|
Conferința "Integrare prin cercetare şi inovare" Chișinău, Moldova, 10-11 noiembrie 2014 | ||||||
|
||||||
| Pag. 75-78 | ||||||
|
||||||
 Descarcă PDF |
||||||
| Rezumat | ||||||
În limba română, derivarea cu sufixe constituie principalul procedeu de formare a cuvintelor. Româna, ca şi celelalte limbi romanice, a moştenit numeroase sufixe, doar că inventarul sufixal românesc se deosebeşte de inventarul celorlalte limbi romanice prin împrumuturile vechi (slave, maghiare, greceşti, turceşti) [1, p. 548]. Ne-am propus să cercetăm verbele derivate cu sufixul –isi, care au pătruns în lexicul românesc cu mult înaintea perioadei fanariote [2, p. 67], fiind destul de numeroase în sec. al XIX-lea. Sufixul -isi este împrumutat din limba greacă, mai exact, din forma de aorist a verbelor greceşti: ▪ -ιζα – sufixul morfologic al aoristului verbelor de conjugarea I: aor. μπεγένηιζα (μπεγενηίζω) > rom. – a bindisi; ▪ -ηζα – sufixul morfologic al aoristului verbelor de conjugarea a II-a: αδιαθορώ aor. αδιαθόρηζα (αδιαθορώ) > rom. – a adiaforisi. Sufixul -isi este unul lexical sau derivativ, deoarece serveşte la formarea infinitivului unor verbe româneşti de conjugarea a IV-a, fiind lipsit de existenţă autonomă. În limba română, sufixul în discuţie (-isi) face parte din categoria sufixelor verbale cu număr mediu de derivate alături de sufixele: -ui, -ăi, -iza, -ăni, -îi, -ăli, -ifica, -ări, -ni, -oti. Din punct de vedere structural, este un sufix simplu, deoarece nu poate fi analizat în unităţi mai mici. Cu toate acestea, sufixul -isi contribuie şi la formarea unor sufixe complexe: -arisi, -alisi,-anisi, -arhisi,-arisarisi,-gisi,-imisi,-pisi,-uleasi [2, p. 23], atestându-se şi cazuri sporadice de triplă analiză (-arisarisi, -isarisi, -arisi): de exemplu, verbul a tratarisarisi (formaţie glumeaţă atestată în opera lui V.Alecsandri) se analizează prin baza primară trata şi bazele derivate tratare şi tratarisi [2, p. 19]. Examinând lista verbelor derivate cu sufixul -isi, observăm câteva tipuri de structuri: 1. Formă preluată direct din aoristul grecesc: a agonisi (< αγώνιζα), a sclivisi (< ζκλίβιζα), a istorisi (< ιζηόρηζα), a heretisi (< χαιρέηηζα) etc. 2. Structuri formate pe teren românesc: ▪ verb + sufixul -isi: a carcalisi (a carcali – „a face ceva prost, urât, de mântuială”), a simfonisi (a simfoni), a proferisi – „a pronunţa” (a profera) ş.a. Menţionăm că derivatele deverbale sunt în general sinonime cu bazele lor; ▪ verb + sufixe complexe: -ar + - isi (a confiscarisi); ▪ substantiv + sufixul -isi: a bucherisi (< bucher); a buchisi (< buche); a buiurdisi (< trc. buiurdiu – ,,decret, ordin”); a aerisi, a gargarisi ş.a.; ▪ adjectiv + sufixul -isi: a adiaforisi – ,,a nu băga în seamă” (adiafor – ,,nepăsător”), a planisi –,, a nivela”, a sigurisi ş.a.; ▪ un nume sau un verb + sufixul -isi: a anatemisi (anatemă/a anatema), a filozofisi (filozof/a filozofa), a mototolisi (mototol/a mototoli), a murdarisi (murdar/a murdări): ▪ o interjecţie: a pichirisi (pichiri!); ▪ o interjecţie sau un verb: a sictirisi etc. Menţionăm că sufixul -isi nu se ataşează niciodată la pronume, numerale sau adverbe. Acesta este atestat şi în lucrările de specialitate pentru aromână şi istroromână [1, p. 608]. De altfel, ca şi majoritatea sufixelor verbale, sufixul -isi este monosemnatic, fiind strâns legat de conţinutul semnatic al fiecărei baze în parte. Unele verbe în discuţie denumesc acţiuni din sfera ecleziastică: a afurisi, a mărturisi, a hirotonisi, a urgisi, a parastisi, a clironomisi, a evlavisi, a anatemisi etc. În linii mari, verbele în -isi (-efsi, -ipsi) nu au valori specifice, ci numai valori comune cu ale verbelor denominale: ▪ „a supune (pe cineva) la acţiunea denumită prin substantivul...”: a categorisi, „a calomnia” (cf. categorie – „calomnie”); ▪ „a practica ocupaţia ..., a-şi extinde atribuţia...”: a economisi, înv. ,,a administra” (cf. econom – „administrator”); a epitropisi (cf. epitrop); ▪ „a face o acţiune după modelul denumit...”: a analoghisi, a categorisi; ▪ „a se afla sau a pune (pe cineva) în starea denumită ..”: a evlavisi, a lehămetisi; ▪ „a prevedea cu...”: a noimisi; ▪ „a realiza, a emite obiectul denumit...”: a istorisi, a mateologhisi – „a spune fleacuri” (cf. mateologhie – „balivernă”), a moralisi; ▪ „a manifesta, a face să dobândească sau a pune în evidenţă calitatea exprimată prin adjectivul de bază sau caracteristică pentru obiectul denumit prin substantivul..., a transforma în obiectul denumit...”: a filotimisi, a murdarisi; a caracterisi; a flenderisi [2, p. 65]. Observăm că în limba română contemporană o parte dintre verbele analizate au rămas la aceeaşi conjugare (a IV-a), dar fără sufix: a mototolisi > a mototoli, a lehămetisi > a lehămeti, a ciordisi > a ciordi, a hirotonisi > a hirotoni etc. În derivarea verbală românească, sufixul -isi are dublete de conjugare, adică formaţii explicate, de obicei, prin schimbare de conjugare: a anatimisi (conj. a IV-a) şi a anatimisa (conj. I). Menţionăm că, la sfârşitul secolului al XIX-lea, conjugarea a IV-a era mai bogată şi mai productivă decât conjugarea I (aceasta devenind prioritară după 1830-1840), fapt explicabil prin influenţa limbii greceşti asupra lexicului românesc. Datorită influenţei greceşti, nu doar verbele provenite din această limbă, dar şi o mare parte dintre cele de alte origini s-au încadrat în categoria verbelor de conjugarea a IV-a, fiind derivate cu sufixul -isi: din greacă (a canonisi, a economisi), din rusă (a predstavlisi), din franceză (a publicarisi, a expederisi, a declarisi, a reclamarisi) etc. Indiferent de calea prin care au pătruns ori s-au format, verbele în -isi oferă limbii române rime verbale cu accentul pe -i. În literatura de specialitate, sufixele -isi, -esi, -ipsi, -osi sunt incluse într-o serie, deoarece au origine comună [3], adică aoristul sigmatic grecesc. În limba română apar relativ frecvent în şiruri de verbe formate de la aceeaşi bază: a artirisi / a artirosi, a epitropisi / a epitropevsi, a sigurisi / a siguripsi / a sigurefsi, a mototolisi / a mototolosi, a murdarisi / a murdaripsi ş.a. Astăzi, cele mai multe verbe în -isi sunt arhaisme (a adiaforisi, a bindisi, a (se) eglendisi ş.a.), altele se folosesc în limbajul familiar (a buchisi, a urgisi ş.a.) şi mai puţine în lexicul activ al limbii române contemporane (a aerisi, a economisi, a istorisi ş.a.). Variante fonetice: În limba română se atestă varianta fonetică -esi a sufixului -isi, de exemplu: a anatemisi, atestat în opera lui Dosoftei.-ifsi (a sigurifsi, Dosoftei) este varianta fonetică a lui –efsi; -evsi (-ivsi) şi varianta grafică a lui -efsi (-ifsi). -epsi/-ipsi – statutul de variantă fonetică i se atribuie sufixului -epsi, deoarece -ipsi a fost consacrat de uz [FCLR, 1989, p. 63]: a molipsi, a siguripsi, a zulipsi, a murdaripsi etc. (nu au variante în -epsi). (Verbele greceşti de conjugarea I în –εύω formează aoristul în –εψα: παιδεύω – παίδεψα > a pedepsi, de aici şi sufixul românesc –epsi / -ipsi). „... într-acesta chip a mateologhisi au început: „Vestită şi veche a vechilor giudecâtori axiomă ieste...” (Istoria ieroglifică, partea a treia) Unele derivate în -osi nu au valoare expresivă (a elefterosi, a haracosi), majoritatea însă oferă verbului o nuanţă mai mult sau mai puţin ironică: a ghioldorosi, a maototolosi, a cocorosi ş.a. Referindu-ne la calea de pătrundere, menţionăm că verbele derivate cu sufixul -isi au pătruns în română: ▪ direct din limba greacă: a anatemisi, a ....; ▪ prin mijlocire slavă (slava veche sau bulgară): a hirotonisi, a mărturisi, a scandalisi, a chirdosi; ▪ prin filieră franceză: a garnisi. |
||||||
|
DataCite XML Export
<?xml version='1.0' encoding='utf-8'?> <resource xmlns:xsi='http://www.w3.org/2001/XMLSchema-instance' xmlns='http://datacite.org/schema/kernel-3' xsi:schemaLocation='http://datacite.org/schema/kernel-3 http://schema.datacite.org/meta/kernel-3/metadata.xsd'> <creators> <creator> <creatorName>Manolii, A.V.</creatorName> <affiliation>Universitatea de Stat din Moldova, Moldova, Republica</affiliation> </creator> </creators> <titles> <title xml:lang='ro'>Aspecte privind derivatele verbale în -isi</title> </titles> <publisher>Instrumentul Bibliometric National</publisher> <publicationYear>2014</publicationYear> <relatedIdentifier relatedIdentifierType='ISBN' relationType='IsPartOf'></relatedIdentifier> <dates> <date dateType='Issued'>2014</date> </dates> <resourceType resourceTypeGeneral='Text'>Conference Paper</resourceType> <descriptions> <description xml:lang='ro' descriptionType='Abstract'><p>În limba română, derivarea cu sufixe constituie principalul procedeu de formare a cuvintelor. Româna, ca şi celelalte limbi romanice, a moştenit numeroase sufixe, doar că inventarul sufixal românesc se deosebeşte de inventarul celorlalte limbi romanice prin împrumuturile vechi (slave, maghiare, greceşti, turceşti) [1, p. 548]. Ne-am propus să cercetăm verbele derivate cu sufixul –isi, care au pătruns în lexicul românesc cu mult înaintea perioadei fanariote [2, p. 67], fiind destul de numeroase în sec. al XIX-lea. Sufixul -isi este împrumutat din limba greacă, mai exact, din forma de aorist a verbelor greceşti: ▪ -ιζα – sufixul morfologic al aoristului verbelor de conjugarea I: aor. μπεγένηιζα (μπεγενηίζω) > rom. – a bindisi; ▪ -ηζα – sufixul morfologic al aoristului verbelor de conjugarea a II-a: αδιαθορώ aor. αδιαθόρηζα (αδιαθορώ) > rom. – a adiaforisi. Sufixul -isi este unul lexical sau derivativ, deoarece serveşte la formarea infinitivului unor verbe româneşti de conjugarea a IV-a, fiind lipsit de existenţă autonomă. În limba română, sufixul în discuţie (-isi) face parte din categoria sufixelor verbale cu număr mediu de derivate alături de sufixele: -ui, -ăi, -iza, -ăni, -îi, -ăli, -ifica, -ări, -ni, -oti. Din punct de vedere structural, este un sufix simplu, deoarece nu poate fi analizat în unităţi mai mici. Cu toate acestea, sufixul -isi contribuie şi la formarea unor sufixe complexe: -arisi, -alisi,-anisi, -arhisi,-arisarisi,-gisi,-imisi,-pisi,-uleasi [2, p. 23], atestându-se şi cazuri sporadice de triplă analiză (-arisarisi, -isarisi, -arisi): de exemplu, verbul a tratarisarisi (formaţie glumeaţă atestată în opera lui V.Alecsandri) se analizează prin baza primară trata şi bazele derivate tratare şi tratarisi [2, p. 19]. Examinând lista verbelor derivate cu sufixul -isi, observăm câteva tipuri de structuri: 1. Formă preluată direct din aoristul grecesc: a agonisi (< αγώνιζα), a sclivisi (< ζκλίβιζα), a istorisi (< ιζηόρηζα), a heretisi (< χαιρέηηζα) etc. 2. Structuri formate pe teren românesc: ▪ verb + sufixul -isi: a carcalisi (a carcali – „a face ceva prost, urât, de mântuială”), a simfonisi (a simfoni), a proferisi – „a pronunţa” (a profera) ş.a. Menţionăm că derivatele deverbale sunt în general sinonime cu bazele lor; ▪ verb + sufixe complexe: -ar + - isi (a confiscarisi); ▪ substantiv + sufixul -isi: a bucherisi (< bucher); a buchisi (< buche); a buiurdisi (< trc. buiurdiu – ,,decret, ordin”); a aerisi, a gargarisi ş.a.; ▪ adjectiv + sufixul -isi: a adiaforisi – ,,a nu băga în seamă” (adiafor – ,,nepăsător”), a planisi –,, a nivela”, a sigurisi ş.a.; ▪ un nume sau un verb + sufixul -isi: a anatemisi (anatemă/a anatema), a filozofisi (filozof/a filozofa), a mototolisi (mototol/a mototoli), a murdarisi (murdar/a murdări): ▪ o interjecţie: a pichirisi (pichiri!); ▪ o interjecţie sau un verb: a sictirisi etc. Menţionăm că sufixul -isi nu se ataşează niciodată la pronume, numerale sau adverbe. Acesta este atestat şi în lucrările de specialitate pentru aromână şi istroromână [1, p. 608]. De altfel, ca şi majoritatea sufixelor verbale, sufixul -isi este monosemnatic, fiind strâns legat de conţinutul semnatic al fiecărei baze în parte. Unele verbe în discuţie denumesc acţiuni din sfera ecleziastică: a afurisi, a mărturisi, a hirotonisi, a urgisi, a parastisi, a clironomisi, a evlavisi, a anatemisi etc. În linii mari, verbele în -isi (-efsi, -ipsi) nu au valori specifice, ci numai valori comune cu ale verbelor denominale: ▪ „a supune (pe cineva) la acţiunea denumită prin substantivul...”: a categorisi, „a calomnia” (cf. categorie – „calomnie”); ▪ „a practica ocupaţia ..., a-şi extinde atribuţia...”: a economisi, înv. ,,a administra” (cf. econom – „administrator”); a epitropisi (cf. epitrop); ▪ „a face o acţiune după modelul denumit...”: a analoghisi, a categorisi; ▪ „a se afla sau a pune (pe cineva) în starea denumită ..”: a evlavisi, a lehămetisi; ▪ „a prevedea cu...”: a noimisi; ▪ „a realiza, a emite obiectul denumit...”: a istorisi, a mateologhisi – „a spune fleacuri” (cf. mateologhie – „balivernă”), a moralisi; ▪ „a manifesta, a face să dobândească sau a pune în evidenţă calitatea exprimată prin adjectivul de bază sau caracteristică pentru obiectul denumit prin substantivul..., a transforma în obiectul denumit...”: a filotimisi, a murdarisi; a caracterisi; a flenderisi [2, p. 65]. Observăm că în limba română contemporană o parte dintre verbele analizate au rămas la aceeaşi conjugare (a IV-a), dar fără sufix: a mototolisi > a mototoli, a lehămetisi > a lehămeti, a ciordisi > a ciordi, a hirotonisi > a hirotoni etc. În derivarea verbală românească, sufixul -isi are dublete de conjugare, adică formaţii explicate, de obicei, prin schimbare de conjugare: a anatimisi (conj. a IV-a) şi a anatimisa (conj. I). Menţionăm că, la sfârşitul secolului al XIX-lea, conjugarea a IV-a era mai bogată şi mai productivă decât conjugarea I (aceasta devenind prioritară după 1830-1840), fapt explicabil prin influenţa limbii greceşti asupra lexicului românesc. Datorită influenţei greceşti, nu doar verbele provenite din această limbă, dar şi o mare parte dintre cele de alte origini s-au încadrat în categoria verbelor de conjugarea a IV-a, fiind derivate cu sufixul -isi: din greacă (a canonisi, a economisi), din rusă (a predstavlisi), din franceză (a publicarisi, a expederisi, a declarisi, a reclamarisi) etc. Indiferent de calea prin care au pătruns ori s-au format, verbele în -isi oferă limbii române rime verbale cu accentul pe -i. În literatura de specialitate, sufixele -isi, -esi, -ipsi, -osi sunt incluse într-o serie, deoarece au origine comună [3], adică aoristul sigmatic grecesc. În limba română apar relativ frecvent în şiruri de verbe formate de la aceeaşi bază: a artirisi / a artirosi, a epitropisi / a epitropevsi, a sigurisi / a siguripsi / a sigurefsi, a mototolisi / a mototolosi, a murdarisi / a murdaripsi ş.a. Astăzi, cele mai multe verbe în -isi sunt arhaisme (a adiaforisi, a bindisi, a (se) eglendisi ş.a.), altele se folosesc în limbajul familiar (a buchisi, a urgisi ş.a.) şi mai puţine în lexicul activ al limbii române contemporane (a aerisi, a economisi, a istorisi ş.a.). Variante fonetice: În limba română se atestă varianta fonetică -esi a sufixului -isi, de exemplu: a anatemisi, atestat în opera lui Dosoftei.-ifsi (a sigurifsi, Dosoftei) este varianta fonetică a lui –efsi; -evsi (-ivsi) şi varianta grafică a lui -efsi (-ifsi). -epsi/-ipsi – statutul de variantă fonetică i se atribuie sufixului -epsi, deoarece -ipsi a fost consacrat de uz [FCLR, 1989, p. 63]: a molipsi, a siguripsi, a zulipsi, a murdaripsi etc. (nu au variante în -epsi). (Verbele greceşti de conjugarea I în –εύω formează aoristul în –εψα: παιδεύω – παίδεψα > a pedepsi, de aici şi sufixul românesc –epsi / -ipsi). „... într-acesta chip a mateologhisi au început: „Vestită şi veche a vechilor giudecâtori axiomă ieste...” (Istoria ieroglifică, partea a treia) Unele derivate în -osi nu au valoare expresivă (a elefterosi, a haracosi), majoritatea însă oferă verbului o nuanţă mai mult sau mai puţin ironică: a ghioldorosi, a maototolosi, a cocorosi ş.a. Referindu-ne la calea de pătrundere, menţionăm că verbele derivate cu sufixul -isi au pătruns în română: ▪ direct din limba greacă: a anatemisi, a ....; ▪ prin mijlocire slavă (slava veche sau bulgară): a hirotonisi, a mărturisi, a scandalisi, a chirdosi; ▪ prin filieră franceză: a garnisi.</p></description> </descriptions> <formats> <format>application/pdf</format> </formats> </resource>
|
|
|
