The world origin is organic bind to human origin. Nowadays the most advanced level of relation with nature is given by unitary and oneself nature understanding as basis element of these, the phenomenon defined by the term ecological conscience. But these isn’t proper than a little number of people. The relation human-nature has made up from the ancient times, which has been modifying always during the life, the man becoming final element of world and nature. The first people had been leaved in a perfect harmony with nature, being in the same time organic and integral part of these. The relation has modified during the history, from modification of ecological conscience the man has gone through the way of his consciousness as a nature object to his education as a muster of these, he succeeding to use it as a thing of material property, pretending to dominate it absolutely. The relation human-nature has unbalanced, its recovery being possible with changing of mentality by “isn’t mine, don’t care”, from ecological conscience formality, as a condition sine qua non of modern world. In this case, ecological education, it regains the main role, as the educational practice’s domain and science of education; it should integrate the all appeared factors and condition of ecological conscience.

Originea lumii este organic legată de originea omului. Astăzi nivelul cel mai avansat al relaţiei omului cu natura este dat de înţelegerea unitară a naturii şi pe sine ca element de bază al acesteia, fenomen definit de termenul conştiinţa ecologică. Aceasta însă nu este proprie decât unui număr mic de oameni. Relaţia om-natură s-a constituit în cele mai vechi timpuri, modificându-se mereu pe parcursul vremii, omul devenind elementul definitoriu al lumii şi al naturii. Primii oameni trăiau într-o armonie perfectă cu natura, fiind atât parte organică cât şi parte integrantă a acesteia. Relaţia s-a modificat pe parcursul istoriei, prin modificarea conştiinţei ecologice omul parcurgând calea de conştientizarea sa ca obiect al naturii la instituirea sa ca stăpân al acesteia, el ajungând s-o folosească ca obiect al proprietăţii materiale, pretinzând să o domine absolut. Raportul om-natură s-a dezechilibrat, refacerea lui fiind posibilă prin schimbarea mentalităţii de „nu-i al meu, nu-mi pasă”, prin formarea conştiinţei ecologice, ca o condiţie sine qua non a lumii moderne. În acest sens, educaţiei ecologice, ca domeniu al practicii educaţionale şi ştiinţă a educaţiei, îi revine rolul de bază, ea trebuind să integreze toţi factorii şi condiţiile de formare a conştiinţei ecologice.