Primele miniaturi pentru trompetă şi pian din repertoriul componistic autohton datează din perioada interbelică, însă fiind nesemnificative din punct de vedere al tehnicii de interpretare şi a mijloacelor de expresie, astăzi ele prezintă doar o valoare documentară şi nu mai figurează nici în repertoriul concertistic, nici în cel didactic. Situaţia se schimbă începând cu anii ’60 ai secolului trecut, când repertoriul trompetistic moldovenesc se îmbogăţeşte cu mai multe miniaturi pentru trompetă, unele dintre ele fiind scrise pentru diferite concursuri de interpretare din Moldova. În această perioadă au fost compuse Scherzino de V. Zagorschi, Studiul de concert de A. Sochireanschi, Oleandra de V. Slivinschi, mai multe piese pentru trompetă semnează S. Lungul şi V. Rotaru. Majoritatea acestor lucrări sunt inspirate din muzica folclorică, posibilităţile tehnice şi de expresivitate ale trompetei fiind fructificate destul de plenar, solicitând o largă gama de nuanţe şi culori. B. Dubosarschi este autorul unui mare număr de lucrări de diverse genuri. Printre cele mai reprezentative se numără: poemul simfonic pentru orchestra simfonică, voce şi ţambal În memoria lui Mihai Eminescu, Uvertura pentru orchestră simfonică, ciclul Patru piese pentru orchestra de coarde, mai multe concerte pentru diferite instrumente şi orchestră, patru cvartete de coarde, Cvintetul pentru clarinet şi cvartet de coarde precum şi alte lucrări pentru diverse componenţe camerale, numeroase piese pentru diferite instrumente şi pian etc. Din această ultimă categorie face parte şi Capriccio pentru trompetă şi pian (existând şi varianta cu acompaniament de orchestră de cameră), scrisă de B. Dubosarschi în anul 1982. Piesa se deosebeşte de alte miniaturi pentru trompetă prin extinderea considerabilă a ambitusului, prin utilizarea poliritmiei, rămânând totuşi în captivitatea tiparului tradiţional “folcloric” al liniei melodice a instrumentului solistic. Dialogul dintre trompeta solistă şi pian (sau orchestră) este foarte bine echilibrat, ceea ce vorbeşte despre autor ca despre un excelent orchestrator şi un bun cunoscător al posibilităţilor instrumentului solistic. Lucrarea se remarcă prin originalitate care se datorează în mare parte materialului tematic inspirat din folclor, ceea ce o face deosebită de alte piese de acest gen. Construcţia monopartită a Capriccio-ului denotă elemente de suită sau rapsodie, în care autorul foloseşte limbajul componistic neofolcloric, caracteristic multor compozitori moldoveni din anii ’80. Îmbinând cu măiestrie mai multe compartimente contrastante, compozitorul reuşeşte pe de o parte să pună în valoare sonoritatea trompetei în tonalităţi diferite, iar pe alta, să imprime dinamism discursului muzical folosind elemente de polimetrie pe parcursul întregii lucrări. Materialul tematic este un melanj dintre muzica folclorică moldovenească şi cea evreiască.