„Tell us a story, say the children; give us wings, help us, you who are strong and great, to fly far away; build us palaces of azure, in enchanted gardens, show us how fairies walk in the rays of the moon" (Paul Hazard). The term story is a derivative of the verb to stories and has different meanings. In a broad sense, it confuses with narrative as a way of exposure specific to the epic genre, because it refers to a process, a way of presenting a happening or a series of events. In a narrow sense, the story names a species of the short epic genre, along with sketch and novel, but which has specific defining features. As the stretch is closer to the novel, with which it is usually confused, but of which it is special. First, only one fact is reported, with the narrator's interest focusing on the reported situation, the action, not the character and his psychology as in the novel. Secondly, the account of the events is made from the point of view of the narrator who is a witness or direct participant in the events (events) told. Therefore, the narrator does not identify with the writer, either as a person or as an attitude, and the story of the events is made in the first person, which leads to a pronounced subjective note of the narrative's account.

„Daţi-ne poveşti, zic copiii; dați-ne aripi, ajutați-ne voi, care sunteți tari şi mari, să zburăm în depărtări; clădiți-ne palate de azur, în grădini fermecate, arătaţi-ne cum se plimbă zânele sub razele lunii” Paul Hazard. Termenul povestire este un derivat al verbului a povesti şi are sensuri diferite. În sens larg, se confundă cu narațiunea ca mod de expunere specific genului epic, deoarece denumeste un procedeu, o modalitate de prezentare a unei întâmplări sau a unui şir de întâmplări. În sens restrâns, povestirea denumeşte o specie a genului epic scurt, alături de schiță şi de nuvelă, dar care are trăsături definitorii specifice. Ca întindere este mai apropiată de nuvelă, cu care se confundă de obicei, dar de care este deosebită. În primul rând, se relatează un singur fapt, interesul naratorului concentrându-se asupra situației relatate, asupra acțiunii, nu asupra personajului şi a psihologiei lui ca în nuvelă. În al doilea rând, relatarea întâmplărilor se face din punctul de vedere al naratorului care este martor sau participant direct la întâmplările (evenimentele) povestite. De aceea, naratorul nu se identifică cu scriitorul, nici ca persoană nici ca atitudine, iar povestirea întâmplărilor se face la persoana I, ceea ce duce la o pronunţată notă subiectivă a relatării narațiunii.